Confidenţialitate


O fostă refugiată afgană este noua imagine a Germaniei, în locul Claudiei Schiffer


O fostă refugiată afgană este noua imagine a Germaniei, în locul Claudiei Schiffer

Zohre Esmaeli, fosta refugiată afgană, este nouă imagine a campaniei “Germany – Land of Ideas“, titlu preluat de la Claudia Schiffer, care a fost a fost imaginea campaniei de branding naţional timp de zece ani, scrie News.ro, citând Deutsche Welle.

Campania “Germany – Land of Ideas” este o iniţiativa care beneficiază de diferiţi parteneri pentru a dezvoltă proiecte şi competiţii spre a atrage atenţia asupra ţării şi poporului german. Top-modelul Claudia Schiffer a fost imaginea campaniei de branding naţional timp de zece ani, din 2006.

“Am plecat din Afganistan în Germania, împreună cu familia mea, în 1999. Fugă noastră a durat şase săptămâni”, povesteşte Zohre Esmaeli. Familia să a scăpat de regimul taliban, însă viaţă ei nu a fost una uşoară în Germania.

“Am fost discriminată la şcoală şi asta a fost foarte dureros”, mai spune ea.

Zohre Esmaeli a fost recrutată, după terminarea şcolii, de o agenţie de modeling, însă alegerea de a prezenţa pe podium i-a adus noi probleme.

“Familia mea nu a acceptat uşor faptul că mi-am ales un drum propriu. Mereu încep proiecte, precum această campanie. Sincer, nu le mai cer voie acum”, afirmă modelul.

Esmaeli, născută în 1985, la Kabul, a devenit cetăţean german şi se foloseşte de popularitatea ei pentru a încuraja integrarea refugiaţilor.

Că nouă imagine a Germaniei, ea îşi doreşte să întruchipeze o “societate deschisă”.


Ultimele stiri
CCR a respins sesizările AUR cu privire la bugetul de stat pentru 2026 și bugetul asigurărilor sociale de…

Sondaj: Peste 40% dintre cetățenii Republicii Moldova ar vota pentru unirea cu România. Procentul celor care își exprimă…

Un serial nou „Harry Potter” va fi lansat de Crăciun pe HBO Max. Platforma descrie serialul ca fiind…

DEȘTEPTAREA: Adio, economisire clasică! Ce este „Soft Saving”, noul trend care îi face pe tineri să renunțe la…

Percheziții de amploare în Brașov și Mureș. Mai multe persoane, suspectate de furt de motorină de pe un…

Donald Trump afirmă că negocierile cu Iranul continuă, dar Casa Albă avertizează că va „dezlănțui infernul” dacă discuțiile…

Depăşirea neregulamentară, cauza accidentului rutier din Neamț, soldat cu moartea a patru oameni | AUDIO

Ordonanța de urgență privind criza carburanților se află joi pe masa Guvernului, în ciuda unui aviz negativ de…

Tulcea: Resturi de dronă s-au prăbușit azi-noapte în afara zonei locuite a satului Parcheș. Echipe specializate ale MApN…

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Managerul ceresc, Peștele Panglică și negocierile cu Allah