Confidenţialitate


O familie si-a pierdut patru membri in cele doua tragedii care au implicat avioane ale companiei Malaysia Airlines


Irene și George Burrows din Queensland erau încă în doliu după fiul lor Rodney și soția acestuia, Mary. Pe 8 martie, cei doi s-au îmbarcat în avionul companiei Malaysia Airlines, care a dispărut în Oceanul Indian. Acum, și-au pierdut nepoata și pe soțul ei. Se întorceau acasă, în Australia, dintr-o vacanţă de patru săptămâni în Europa. Cei doi se aflau în avionul aceleiași companii aeriene care a fost doborât în estul Ucrainei.

La bordul avionului malaezian care s-a prăbuşit în Ucraina se aflau 173 de pasageri olandezi, 27 de pasageri australieni, 43 de malaezieni, 12 indonezieni, nouă britanici, patru germani, patru belgieni, trei filipinezi, un canadian și un neozeelandez. Potrivit MAE, în avion se afla şi o persoană cu dublă cetăţenie, inclusiv română.


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează