Confidenţialitate


O dronă a intrat în această dimineață în spațiul aerian al României. Patru avioane ridicate de la sol. Ministerul Apărării monitorizează situația


O dronă a intrat în această dimineață în spațiul aerian al României. Patru avioane ridicate de la sol. Ministerul Apărării monitorizează situația

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Radarele Ministerului Apărării Naționale au detectat marți dimineață o țintă care se îndrepta spre spațiul aerian național, în proximitatea județului Tulcea. O oră și jumătate mai târziu, aceasta a fost detectată din nou pe teritoriul României, în zona județului Galați. Patru aeronave au fost ridicate de la sol, iar MApN monitorizează situația în cursul dimineții.

UPDATE 10:00. Mesaj Ro-Alert emis de autorități pentru prima dată și în Vrancea

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Mesajele Ro-Alert au avut rolul de a informa și atenționa preventiv populația cu privire la potențialul risc de cădere a unor fragmente din spațiul aerian, solicitând adoptarea unor măsuri minime de protecție și adăpostire în cazul în care situația ar fi evoluat nefavorabil”, a precizat purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea, Olaru Florin.

Știre inițială

Ținta a traversat spațiul aerian național în jurul orei 06:30, dinspre direcția Vâlcove (Ucraina), până în zona Chilia Veche, județul Tulcea. Două aeronave germane Eurofighter Typhoon au fost ridicate de la baza aeriana Mihail Kogalniceanu, pentru monitorizarea situației.

Populația din zona județului Tulcea a fost avertizată prin mesaj Ro-Alert aproape de ora 07:00.

La 07:11 aeronavele Eurofighter Typhoon au raportat contact radar cu ținta deasupra teritoriului Ucrainei, în afara spațiului aerian al României.

Mai târziu, la ora 07:37 s-a ordonat ridicarea de la sol pentru două aeronave F16 Fighting Falcon, de la Baza 86 Aeriană Borcea, iar la 07:48 s-a emis Ro-Alert și pentru județul Galați, mai precizează MApN.

Sistemele radar au detectat o a doua pătrundere în spațiul aerian național, la ora 07:50, în zona județului Galați, iar aeronavele F-16 au avut contact radar cu aceasta.

Situația este monitorizată în cursul dimineții de MApN.

În urmă cu două săptămâni, autoritățile române au găsit fragmente de dronă rusească pe raza localității Grindu, județul Tulcea. Ministrul de Externe, Oana Țoiu, l-a convocat câteva zile mai târziu la sediul MAE pe ambasadorul Federației Ruse la București pentru a-i „atrage atenția asupra repetării acestor situații, care prezintă riscuri de o deosebită gravitate pentru siguranța cetățenilor români, precum și pentru securitatea României și a regiunii”.

Legea nr. 73 din 2025 oferă cadrul legal pentru doborârea dronelor și a vehiculelor aeriene care pătrund neautorizat în spațiul aerian național, în condițiile prevăzute la art 18: „Măsurile prevăzute la art. 11 sunt dispuse în raport cu nivelul amenințării, în limitele dreptului internațional aplicabil, după ce au fost luate în considerare toate circumstanțele specifice ale evenimentului și ținând cont de prioritatea protejării vieții persoanelor, ultima soluție posibilă dispusă fiind nimicirea aeronavei care utilizează neautorizat spațiul aerian național.”


Ultimele stiri
Plata facturilor la curent. Guvernul vrea să extindă lista beneficiarilor tichetului de energie | AUDIO

Peste un milion de euro strânși pentru doi polițiști răniți în atacul armat din Cracovia. Peste 100.000 de…

Vizita președintei Comisiei Europene la București. Ursula von der Leyen va anunța un sprijin pentru România și Bulgaria,…

Facturile la gaze naturale. Ce variante sunt luate în calcul după 31 martie, când va expira actualul mecanism…

România negociază cu Comisia Europeană până pe 20 noiembrie pentru a încasa 3,4 miliarde de euro. Critici privind…

Deficitul comercial al României a depășit 25 de miliarde de euro în primele nouă luni. Importurile au crescut…

România în Direct. Abuz la TNB. Este hărțuirea sexuală o problemă în România? | AUDIO

Studenții le cer guvernanților să aloce mai mulți bani Educației în 2027. Cel puțin 2.000 de lei îi…

Prețul cărnii de porc a scăzut cu peste 20% la poarta fermei. Fermierii vând sub costul de producție…

Casa Verde Baterii: până la 15.000 de lei de la stat pentru prosumatorii care vor să își cumpere…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează