Confidenţialitate


O directivă europeană îi va obliga pe producătorii de băuturi alcoolice să menționeze conținutul exact al produselor


O directivă europeană îi va obliga pe producătorii de băuturi alcoolice să menționeze conținutul exact al produselor

De anul viitor vinul va trebui să își dezvăluie secretele. O directivă europeană îi va obliga pe producători să menționeze conținutul exact al sticlelor lor pentru că vinul pe care îl bem nu e doar suc de struguri fermentat.

Potrivit legii, vinul este produs alimentar dar, spre deosebire de restul alimentelor, eticheta sa nu spune prea multe despre ceea ce conține.

Procesul de obținere a vinului este mult mai complex decât popularele imagini cu viticultori culegând ciorchinii în lumina dimineții, care apoi sunt zdrobiți tradițional de picioarele unor copii sau ale unor fete frumoase, scrie cotidianul francez Liberation.

De la recoltare până la îmbuteliere, aditivii și substanțele auxiliare sunt numeroase: adaos de sulf, gumă arabică, acid tartric în funcție de nivelul pH-ului, enzime pentru a crește extracția mustului și pentru a favoriza limpezirea acestuia, adaos de așchii de lemn și de drojdie pentru a modifica aroma și gustul vinului.

Lucrurile sunt însă pe cale să se schimbe: la sfârșitul anului viitor, o directivă europeană îi va obliga pe producătorii de băuturi alcoolice să respecte cerințele privind informațiile nutriționale referitoare la ingrediente și aditivi.

Dacă alcoolul este dăunător pentru sănătate, atunci de ce să nu cerem la fel de multă sau mai multă transparență în paharul nostru ca și în farfurie?

Foto: Shutterstock

Citește și: După ce ANPC a anunțat magazinele să scoată produsele cu etichete Nutri-Score, acum s-a răzgândit. Le lasă la rafturi până în mai 2023 | AUDIO


Ultimele stiri
Restricții de trafic pe DN1, pe sensul de mers București-Ploiești din cauza unui incendiu care a izbucnit, duminică…

„Manifest pentru Educație”: sub acest motto au avut loc proteste ale studenților, ieri, în mai multe orașe. În…

Formula 1 a anulat două curse programate luna viitoare în Orientul Mijlociu, din cauza conflictului din regiune |…

Captură importantă la granița României. Polițiștii au descoperit peste o sută de arme într-un camion oprit la punctul…

Premiile Zmeura de Aur 2026: Filmul „War of the Worlds” a obținut cele mai multe „distincții” , inclusiv…

Ministrul Energiei propune declararea unei situații de criză pe piața petrolieră și introducerea temporară a unui preț maximal…

Site-urile web ale Ministerului Afacerilor Externe au fost atacate de hackeri noaptea trecuta. Au fost vizate platformele de…

Mituri despre alimente și obiceiuri considerate nesănătoase. Dr. Mihaela Bilic: „Pentru cei care iubesc masa de seară, să…

Pantalonii purtați de polițiști se rup des, atrage atenția sindicatul Europol: „Sunt buni doar atunci când nu sunt…

Experții care au verificat containerele în care sunt ținute manuscrisele lui George Enescu recomandă ca acestea să fie…