Confidenţialitate



O ciupercă rară, de forma unor tentacule roșii, descoperită în premieră în zona Banatului Montan | GALERIE FOTO


O ciupercă rară, de forma unor tentacule roșii, descoperită în premieră în zona Banatului Montan | GALERIE FOTO

Descoperire inedită în apropierea municipiului Caransebeș. Un pasionat de drumeții și iubitor de natură a găsit o ciupercă rară, de forma unor tentacule roșii, cunoscută popular sub numele de „Ghearele Diavolului”. Găsirea unui asemenea exemplar în zona Banatului Montan este o premieră. 

Ciuperca a fost descoperită în pădurea de lângă cartierul Valea Cenchii. Apariția inedită i-a atras imediat atenția drumețului prin aspectul său neobișnuit și, pe alocuri, înfricoșător. Ciuperca pare desprinsă dintr-un film science-fiction: are forma unor tentacule roșii, ca niște gheare sângerii, ce ies dintr-un „ou” gelatinos, iar mirosul pe care îl emană este greu de ignorat – un miros puternic, urât, menit să atragă insectele.

Denumirea științifică a ciupercii este Clathrus archeri, cunoscută și sub numele de „Ghearele diavolului” sau „ciuperca caracatiță”. Originară din Australia și Noua Zeelandă, a fost adusă accidental în Europa la începutul secolului XX.

În ultimii ani, au fost raportate tot mai multe apariții și în România, însă rămâne o ciupercă rar întâlnită. Este pentru prima dată când un asemenea exemplar este descoperit în zona Banatului Montan.

Sursa foto: Europa FM


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează