Confidenţialitate


O caravană mobilă cu medici și studenți la Medicină a mers în 7 județe pentru a face analize oamenilor din zone izolate


O caravană mobilă cu medici și studenți la Medicină a mers în 7 județe pentru a face analize oamenilor din zone izolate

Peste 1.100 de oameni de la sate și-au putut face ecografii și analize gratuite, după ce o caravană mobilă formată din medici și studenți la medicină a ajuns în localități din 7 județe.

Mai mult de un sfert dintre persoanele cu vârsta peste 50 de ani nu își mai făcuseră analize în ultimii 5 ani. Unii dintre ei au aflat că au probleme grave de sănătate.

Sidonica Popescu este din județul Gorj și a aflat că are cancer mamar, după ce a mers să se testeze la caravana mobilă care ajunsese în satul ei:

„Eu am vârsta de 70 de ani, de pe 24 octombrie și până pe 22 februarie am fost și operată. Așa, unde mă duceam și ce făceam, povesteam și la dispensar și la doctorița de familie că am avut un noroc cu dumneavoastră, că nu știam unde să mă duc, la cine să apelez.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Medicul Mihai Ranete, președintele caravanei cu medici, povestește că a descoperit la sate o imagine a vremurilor de demult, dar experiența pe teren i-a schimbat în bine comportamentul față de pacienți:

„70% dintre paciente nu ajuseseră să-și facă o ecografie sau mamografie și le-am întrebat care ar fi principalul motiv și pentru mine a fost o surpriză că a fost indiferența. Practic, ele nu înțelegeau că trebuie să meargă la un control al sânului.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Intitulată  „NU am făcut destul”, campania de testărui gratuite în mediul rural a fost inițiată de Federației Asociațiilor Bolnavilor de Cancer și este la 7-a ediție anuală.

În afară de cancer, investigațiile au mai indicat și alte probleme de sănătate, spune Cezar Irimia, președintele acestei federații. El a vorbit și despre reticența autorităților în privința caravanelor mobile:

„Au fost consultate 1.134 depersoane. Teste HPV: 298 de  femei testate, 21 de rezultate pozitive, adică 7%. DSP-urile au fost uneori reticente să dea avize pentru organizare. Asta înseamnă neștiință, nepregătirea acestor DSP-uri care, în loc să vadă beneficiile caravanei, au refuzat accesul nostru atunci când l-am solicitat.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O singură caravană mobilă nu este suficientă. Oamenii au nevoie permanent de servicii medicale, spune președintele Colegiului Medicilor, Daniel Coriu:

„Este nevoie de dezvoltarea unor servicii care să activeze permanent în comunitate pentru prevenție și pentru screening. Avem 470 de localități fără medic de familie.”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Caravana mobilă cu medici se va implica în perioada următoare și în campania de vaccinare din mediul rural.

  • Florentina Mihăiță

Ultimele stiri
Arad: Scădere semnificativă a producției de porumb în acest an din cazua secetei  | AUDIO

Piața Victoriei. Invitat este europarlamentarul PSD Victor Negrescu

Un zid antic a fost descoperit sub Paris. Ar putea confirma locul primei așezări a orașului. Primarul capitalei…

Schimbări privind taxarea mașinilor. Ce tarife se vor aplica la plata rovinietei, de la 1 octombrie, în funcție…

Sentință pentru Robert Magyara, bărbatul acuzat de pornografie infantilă, căruia statul i-a dat voie să aibă o asociație…

Vâlcea: Bărbatul suspectat că și-ar fi ucis iubita și i-ar fi aruncat trupul într-o valiză, în râul Olt,…

Fostul preot Cristian Pomohaci, anchetat într-un nou dosar de pornografie infantilă. Trei percheziții în București, Cluj și Suceava…

Sorin Grindeanu: Siegfried Mureșan trebuie să dovedească că vrea funcția de premier. Ar trebui să își anunțe demisia…

Brașov: Protest al părinților la Inspectoratul Școlar, după reorganizarea personalului din creșe. ISJ respinge scenariile alarmiste: „Ne aflăm…

Sondaj: Ce așteptări au românii privind evoluția prețurilor. Doar 12% spun că veniturile lor au crescut în ultimul…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează