Confidenţialitate


O aplicație gratuită arată în cât timp nu mai ai alcool în sânge după ce ai băut


O aplicație gratuită arată în cât timp nu mai ai alcool în sânge după ce ai băut

O aplicație gratuită, relansată la începutul acestui an în România, estimează în cât timp nivelul de alcool din sângele tău ajunge la zero și care e ora la care te poți urca din nou la volan.

În România, limita legală de alcool în sânge pentru șoferi este 0. Algoritmul aplicației estimează nivelul de alcoolemie, fară a fi un instrument legal de verificare, atenționează creatorii aplicației ”Zero la Mie”, disponibilă în App Store și în curând și în Google Play.

”Tot ce trebuie să faci este să introduci cantitatea de alcool consumată, iar în funcție de gen, greutate și înălțime, aplicația calculează ora la care nivelul de alcool din sângele tău este aproximativ egal cu zero.

Mai mult, în aplicația ZERO LA MIE poți chiar și să-ți testezi echilibrul când te afli sub influența alcoolului. Fă-ți testul, vezi dacă reușești să mergi drept, iar în cazul în care nu reușești să îți ții echilibrul, stai fără griji, noi ne asigurăm că ajungi în siguranță acasă cu ajutorul prietenilor sau să chemi un taxi”, explică creatorii aplicației, Ursus Breweries şi Poliţia Rutieră Română.

Zero la Mie este construită folosind formula de calcul dezvoltată de fizicianul suedez Erik Windmark şi utilizată la nivel internaţional. Pe baza datelor introduse în secţiunea bio, precum gen, înălţime, greutate, cantitate şi tip de alcool consumat, dar şi timpul de consum, este generat un timp estimativ necesar pentru revenirea la zero la mie alcoolemie. Dacă utilizatorul a consumat alimente în perioada de consum de alcool, este recomandată adăugarea a 90 de minute la rezultatul indicat de aplicaţie. Spre exemplu, unui bărbat cu o înălţime de 180 cm şi o greutate de 80 kg, care a consumat 2 beri de 500 ml în interval de două ore, îi este recomandat să aştepte minim două ore şi 40 minute până la revenirea la 0‰ alcool în sânge. Rezultatul este însă o recomandare, întrucât capacitatea de metabolizare a alcoolului este diferită pentru fiecare persoană în parte.

Noua versiune a aplicaţiei încorporează şi „Testul de echilibru”, prin care utilizatorii îşi pot testa controlul şi reflexele. Astfel, prin accesarea camerei telefonului direct din aplicaţie, pe ecran apare o linie de ghidare care trebuie urmată. Dacă reuşeşti să mergi drept ai trecut testul! Dacă rezultatul este negativ, pe ecranul telefonului este afişat un mesaj de atenţionare şi responsabilizare, iar utilizatorului îi este recomandat să contacteze un prieten sau să comande un taxi. O altă noutate în aplicaţie este parteneriatul cu start-up-ul românesc Clever Taxi.

Cei care folosesc Zero la Mie au acces direct din aplicaţie la servicii de transport în peste 20 de oraşe, iar cu ajutorul CleverPay au la îndemână cea mai uşoară modalitate de a plăti cursa de taxi, instant. Mai mult, clienţii noi ai Clever Taxi vor avea la dispoziţie 10.000 de vouchere în valoare de 15 lei la prima cursă plătită cu cardul prin aplicaţie.


Ultimele stiri
De ce se ferește Nicușor Dan să-l nominalizeze pe Grindeanu premier. Valeriu Turcan: „Ar prelua funcția la 10…

Președintele Nicușor Dan, după respingerea Guvernului Mureșan: Luni, după consultări cu partidele, voi desemna un nou premier

Care a fost atmosfera din Parlament în timpul votului pentru Guvernul Mureșan | AUDIO

Aeronava Flydubai, care și-a schimbat direcția de zbor, ar fi fost ținta unui atac terorist. Netanyahu: „Unul dintre…

Giurgiu: șoferii, atenționați asupra mesajelor false privind plata unor amenzi sau tarife de parcare restante | AUDIO

Piața Victoriei. Ce urmează pentru PSD, PNL și USR și care este strategia președintelui Nicușor Dan? Răspunde analistul…

Românii ar putea retrage de la bancomatele oricărei bănci suma dorită | AUDIO

Managerii se așteaptă la noi scumpiri în următoarele trei luni. Prețurile cresc în construcții, industrie, servicii și comerț…

Cum, când și din ce fel de recipient se bea „cafeaua perfectă”: gustul nu depinde doar de boabe…

Sorin Grindeanu, ca urmare a eșecului Cabinetul Mureșan: „România a pierdut încă 10 zile din cauza orgoliilor liderilor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează