Confidenţialitate


Nutritionist: Micul dejun (AUDIO)


Fie că ne trezim foarte devreme sau ne trezim la 8 dimineața, micul dejun trebuie trebuie luat.

Un mic dejun copios înseamnă energie toată ziua, înseamnă un înalt nivel energetic și un randament crescut din punct de vedere cerebral.

Inseamnă stoparea poftei de mâncare și a apetitului nocturn, și mai ales controlul poftei de dulce, care apare de obicei după ora 16.

Așadar, micul dejun trebuie să existe, fie că este vorba despre fructe, fie că este vorba de cereale la care putem adăuga și câteva fructe confiate sau fresh de portocale proaspăt stroarse, cu pulpă.

Putem consuma ou fiert sau ou ochi românesc.

Pâinea trebuie să fie prezentă în dietă dimineața, pentru că este cea care ajută la eliberarea energiei lent, în așa fel încât, senzația de sațietate să se instaleze pe o perioadă îndelungată.

Așadar, să avem proteine, pâine cu secară sau pâine integrală, lactate fermentate, cu 1,5-2 % grăsime, și bineînțeles cafeaua sau ceaiul cu care suntem obișnuiți, îndulcite, dacă glicemia ne permite.


Ultimele stiri
Reacția lui Nicușor Dan privind rezultatele elevilor români la testele PISA: „Un semnal de alarmă major”. Arată problemele…

De ce este important ca România să fie reprezentată de un guvern cu puteri depline în negocierile pentru…

Drona care a intrat în spațiul aerian al României s-a prăbușit în apropierea localității Mihăileni Vechi, din Republica…

Industria ospitalității, în declin. Românii nu mai vor să investească, iar unii dintre cei care au deja afaceri…

Cum schimbă încălzirea globală vegetația din Carpați. Cercetătorii au observat tot mai multe specii de plante pe vârfurile…

Piața Victoriei: victoria extremiștilor în Germania – undă de șoc în Europa. Invitată este Tana Foarfă, directoare executivă…

Rezultatele testărilor PISA sunt grave și se vor resimți abia peste 10-15 ani, spune profesorul Marcel Bartic: „Ne…

Sorina Matei, noul director interimar al TVR. Răzvan Dincă revine la conducerea Radioului Public | AUDIO

București: Punctul de recoltare a sângelui de la Spitalul Floreasca s-a redeschis. Vor putea dona sânge între 30…

Prahova: Gondola din Sinaia, oprită pe termen nelimitat din cauza unor alunecări de teren. Un stâlp de susținere…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează