Confidenţialitate


Numărul accesărilor Monitorului Prețurilor Alimentelor a crescut cu 90% în starea de urgență


Numărul accesărilor Monitorului Prețurilor Alimentelor a crescut cu 90% în starea de urgență

Numărul accesărilor aplicației Monitorul Prețurilor Alimentelor a crescut cu 90% în perioada stării de urgență comparativ cu perioada anterioară, anunță Consiliul Concurenței.

Astfel, în intervalul martie – aprilie, s-au înregistrat 36.152 accesări ale platformei www.monitorulpreturilor.info, față de 19.145 de accesări în lunile ianuarie și februarie din acest an.
Cele mai multe accesări s-au înregistrat în luna aprilie, 25.223, când Aplicația Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare a fost actualizată, astfel încât consumatorii să poată compara prețul practicat de magazinele din apropiere pentru fiecare produs dorit (anterior, aplicația permitea compararea prețului doar pentru un coș ce conținea minim cinci produse).

”Creșterea semnificativă a numărului de accesări arată că Monitorul Prețurilor Alimentelor s-a dovedit a fi un instrument foarte util pentru consumatori într-o perioadă de restricții, în care trebuiau să iasă cât mai puțin din casă. Cu ajutorul aplicației, au putut compara prețurile produselor alimentare de care aveau nevoie și, în același timp, au identificat magazinul de unde le puteau cumpăra, la prețul cel mai bun”, a declarat Bogdan Chirițoiu, președintele Consiliului Concurenței.

În luna martie, cele mai căutate produse au fost făina, bananele, zahărul, cartofii albi, uleiul, drojdia, mălaiul, iar în luna aprilie, s-au adăugat carnea de miel, ouăle și Coca- Cola.
În prima jumătate a lunii mai, pe platforma Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare s-au înregistrat 9.123 accesări, cele mai căutate produse fiind bananele, înghețata, cafeaua, Coca-Cola, carnea de porc, făina și uleiul.

Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare afișează informații despre aproximativ 30.000 de produse alimentare comercializate în peste 1.700 de magazine aparținând Carrefour, Kaufland, Penny, Selgros, Mega Image, Lidl, Cora, Auchan, Profi și Supeco.

Platforma este gestionată de Consiliul Concurenței, dar informațiile sunt încărcate în aplicație, la nivel național, de către companiile partenere.

Proiectul a fost lansat anul trecut de Consiliul Concurenței și conține două componente: Monitorul Prețurilor Produselor Alimentare și Monitorul Prețurilor Carburanților (care permite consumatorilor să afle prețurile practicate de către principalele rețele de distribuție a carburanților auto).


Ultimele stiri
Mai multe site-uri ale unor instituții publice și ministere din România, oprite temporar din cauza unor probleme de…

Guvernul Niculescu aprobă donaţia UE a peste un milion de doze de vaccin împotriva pestei micilor rumegătoare şi…

ANPC, avertisment înainte de Black Friday. La ce trebuie să fie atenți românii înainte să plaseze o comandă…

Premierul Luca Niculescu anunță un plan integrat pentru siguranța în școli, după incidentele din Bistrița și Pitești: „Niciun…

Italia: Protestul camionagiilor a afectat aprovizionarea cu combustibil și alimente în sudul țării | AUDIO

Ce s-a discutat joi în ședința CSAT. România vrea să intensifice coordonarea cu NATO și cu celelalte state…

Ștefan Avrămescu, purtătorul de cuvânt al AUR: Obiectivul nostru: ajungerea la guvernare din 2028. Ce spune despre demersul…

Ședință CSAT. Sunt discutate măsurile de securitate la Marea Neagră, după atacurile cu drone asupra unor nave comerciale…

Explicațiile unui specialist în securitate informatică privind pericolul vulnerabilităților PHP  | AUDIO

Gorj: Percheziții la proprietățile vicepreședintei CJ Gorj, Anca Bordușanu, într-un dosar în care soțul său este acuzat de…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează