Confidenţialitate


Noul șef al Finanțelor, așteptat cu soluția pentru controversatul formular 600


Noul șef al Finanțelor, așteptat cu soluția pentru controversatul formular 600

Într-o ședință informală a noului guvern organizată, luni seara, la Palatul Victoria, la scurt timp după ceremonia depunerii jurământului, premierul Viorica Dăncilă i-a cerut ministrului de Finanţe, Eugen Teodorovici, să prezinte marţi o soluţie în privinţa controversatului formular 600.

Șefa executivului vrea ca în şedinţa executivului pentru miercuri să poată fi adoptate actele normative aferente.

“Domnule ministru Teodorovici, vă rog ca până mâine să-mi prezentaţi soluţia pentru rezolvarea formularului 600. Îmi doresc ca miercuri, deja, să adoptăm actele normative necesare pentru a pune capăt discuţiilor îndreptăţite care au avut loc în spaţiul public referitor la acest subiect”, a spus Viorica Dăncilă, care așteaptă rapoarte lunare de la subalterni despre stadiul implementării programului de guvernare.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Luni, Eugen Teodorovici susținea că formularul 600 urmează să fie eliminat, iar contribuabilii nu mai trebuie să îl depună.

“Pe 31 va fi şedinţă de Guvern, cu ordonanţă de urgenţă pentru amânarea termenului. Termenul se amână până la final de martie, timp în care putem să găsim soluţia. Se amână, timp în care poţi să iei decizia să o abrogi, dar trebuie să vezi exact, dacă o scoţi, ce laşi acolo. Se amână în vederea eliminării acestui formular”, le-a explicat jurnaliștilor noul ministru.

Inițial, persoanele fizice care au obţinut venituri extra-salariale cumulate de minim 22.800 lei în 2017 trebuiau să depună, până la 31 ianuarie, declaraţia 600, document care vizează obligaţiile referitoare la contribuţiile sociale, respectiv contribuţia de asigurări sociale şi contribuţia de asigurări sociale de sănătate.

Pe 23 ianuarie, preşedintele PSD anunța că Guvernul urmează să adopte, în prima sa şedinţă, care va avea loc pe 31 ianuarie, o ordonanţă privind amânarea termenului de depunere a declaraţiei 600. Hotărârea ar fi fost convenită cu partenerii de coaliţie din ALDE.

“Am discutat despre declaraţia 600. Am solicitat ca pe 31 ianuarie, în prima şedinţă de Guvern, să adopte o ordonanţă pentru amânarea termenului de depunere până la 1 martie, pentru a le da posibilitatea ca în perioada imediat următoare să meargă până la eliminarea declaraţiei 600, cu condiţia să găsească soluţia pentru ca persoanele fizice care trebuiau să plătească aceste contribuţii să rămână asiguraţi în sistemul de asigurări şi să găsească o soluţie civilizată pentru a elimina disconfortul celor care au fost sau care ar trebui să depună această declaraţie”, spunea atunci Liviu Dragnea.

Eugen Teodorovici nu a exclus o revenire la impozitarea progresivă, dacă măsura va avea “logică”.


Ultimele stiri
Danemarca: Mette Frederiksen și-a depus demisia după rezultatul slab al social-democraților la alegerile parlamentare

Camera Deputaților a adoptat propunerea legislativă privind prevenirea si combaterea femicidului şi a violenţelor care îl preced. Alina…

Fraudă cu stupi de albine, în valoare de 1,3 milioane de euro. Parchetul European anchetează mai multe persoane…

România în Direct. Epidemie de obezitate și diabet în România. Ce e de făcut?

Sondaj IRSOP: Șase din zece români susțin că trăiesc mai rău decât anul trecut | AUDIO

A doua zi Summitului Global al Coaliției „Pregătind viitorul împreună”, inițiat de Melania Trump. Delegația României, din care…

Doi răniți în urma unei explozii urmate de incendiu la un apartament din Bacău. 22 de persoane au…

Dezacord în coaliția de guvernare privind măsurile pe piața carburanților. Social-democrații cer Guvernului să reducă acciza la combustibil.…

Meciul România-Turcia. Fotbaliștii „Generației de Aur” merg la Istanbul pentru a-i susține pe tricolori. Hagi: „Cineva o să…

DEȘTEPTAREA: România testează scanarea automată a numerelor. Bulgaria reduce accidentele la jumătate