Confidenţialitate


Noul Regulament scolar lasa loc de interpretari, spun elevii si sindicatele


Noul regulament școlar – publicat ieri în Monitorul Oficial – lasă loc de interpretări, spun sindicatele dar și elevii.

‘

Unul dintre articole le permite elevilor să conteste notele primite la probele scrise de la examenele, tezele sau evaluările dintr-un an școlar.

‘

O prevedere care lasă loc de abuzuri – e de părere Marius Nistor, președintele sindicatului Spiru Haret.

‘

În noul regulament școlar se mai regăsește un articol controversat referitor la condițiile în care poate fi redactată, de către elevi, o revistă a școlii.

‘

Practic, orice publicație de acest fel trebuie să se facă sub coordonarea unui cadru didactic și, dacă acesta nu-și dă acordul asupra conținutului editorial, difuzarea acesteia va fi interzisă.

‘

O măsură bine-venită, crede Marius Nistor.

‘

Elevii nu par însă atât de încântați de acest articol. Tudor Găitan este secretarul executiv al Consiliului Național al Elevilor.

‘

Potrivit noului Regulament Scolar, profesorii nu au voie să agreseze fizic sau verbal elevii, care – la rândul lor – răspund pentru abateri de comportament.

‘

De asemenea, școlile nu pot face publice datele personale sau notele elevilor.


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre „mâncatul preventiv”: „Foamea este o senzație care se educă”

Presa de stat din Rusia a publicat și apoi a șters un articol despre un posibil atac militar…

De ce funcția Free Spins diferă de la un furnizor la altul (P)

România – Suedia, în Nations League, se joacă vineri seară pe arena din Stockholm | AUDIO

Ucraina va putea produce rachete Patriot. Volodimir Zelenski: Trump a luat decizia finală | AUDIO

UPDATE. Premierul desemnat depune sâmbătă, la Parlament, programul de guvernare. Lista miniștrilor propuși de PNL, USR și UDMR…

Oradea: Încep înscrierile pentru programul de meditaţii gratuite. 100 de elevi vor beneficia de sprijin | AUDIO

Câți bani intră, în medie, într-o gospodărie din România și pe ce se duc. Venitul mediu în primul…

Tot mai mulți români caută un al doilea job. Aplicările pentru posturi part-time au crescut cu 13% de…

Papa Leon al XIV-lea, primit de Emmanuel Macron la Paris. Vizită de patru zile în Franța | VIDEO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează