Confidenţialitate


Noul an școlar începe cu schimbări, dar și cu vechi probleme


Noul an școlar începe cu schimbări, dar și cu vechi probleme

Peste 3 milioane de preșcolari și elevi încep, luni, cursurile.

Noul an școlar este primul fără semestre. Cele 5 noi module sunt despărțite de tot atâtea vacanțe.

Notele vor fi puse de profesor la clasă în funcție de numărul de ore alocat săptămânal disciplinei pe care o predă.

Tezele nu mai sunt obligatorii, iar mediile de gimnaziu care să conteze la admiterea în liceu.

De anul acesta, elevii nu mai pot fi exmatriculați.

Dincolo de festivismul începutului de an școlar, situația învățământului românesc este una îngrijorătoare.

Conform celor mai recente date despre analfabetismul funcțional, 4 din 10 elevi nu pot înțelege un text citit și nu își pot formula propriile idei.

Cât privește lipsurile materiale ale educației, la nivel național, aproape 400 de unități de învățământ nu pot primi copiii pentru că sunt în șantier. Unele vor amâna startul cursurilor.

Programul “Masă caldă pentru elevi” va începe și în acest an cu întârziere. Chiar dacă fondurile au fost alocate, lipsesc normele de aplicare. Cu alte cuvinte, nu a fost stabilit costul unei porții de mâncare.

La Arad, spre exemplu, o singură școală le va oferi o masă caldă elevilor. Anul trecut, programul a început cu o întârziere de 7 luni.

Organizația World Vision România a realizat o radiografie a învăţământului din mediul rural şi din comunităţile vulnerabile.

65% dintre cadrele didactice au atras atenţia asupra nevoii de investiţii în laboratoarele de informatică şi pentru alte discipline. Totodată, unul din trei profesori susține că sunt necesare investiţii pentru amenajarea sau reabilitarea grupurilor sanitare.

Un profesor din trei s-a plâns că are prea multe obligaţii birocratice pe lângă activitatea didactică, iar doi din trei cred că programa şcolară este fie prea încărcată, fie neadaptată nevoilor actuale ale copiilor.

În plan politic, opoziția îl amenință pe ministrul Educației cu o moțiune în parlament. Criticat de adversari pentru situația din domeniul pe care îl păstorește, Sorin Cîmpeanu se bucură, totuși, de întreg sprijinul coaliției de guvernare.


Ultimele stiri
Dosarul „10 August”. Faptele s-ar putea prescrie la opt ani de la violențele din Piața Victoriei, potrivit unei…

China ar fi intrat în posesia unor componente ale avioanelor de vânătoare F-35, în urma unei erori de…

Avertisment pentru românii care călătoresc la Bruxelles. Protestele sindicale pot da peste cap zborurile și transportul public |…

Bărbat, împușcat de agenții ICE în timpul unei operațiuni în New York. Primarul Mamdani: „Vrem ca ICE să…

Cătălin Drulă, despre relația USR cu Nicușor Dan: „Nu vedem lucrurile la fel”. „N-am văzut la fel care…

O delegație a Ucrainei va merge în următoarele două zile în SUA pentru discuții. Zelenski: „Sper că vor…

Negocierile pentru formarea Guvernului. Luca Niculescu: „Sunt optimist după această primă zi de dialog cu cei de la…

Directorul Poliției Locale Constanța, trimis în judecată de DNA. Ar fi scos din circuit 60 de amenzi de…

Un nou punct de trecere a frontierei România-Ucraina a fost deschis la Sighetu Marmației

O alertă alimentară nu se verifică pe Facebook. Cum afli dacă produsul pe care l-ai cumpărat este cel…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează