Confidenţialitate


Nominalizarea noului premier se lasă așteptată


Nominalizarea noului premier se lasă așteptată

Negocierile pentru formarea unui nou executiv au intrat în linie dreaptă. PNL, PSD şi UDMR pun la punct ultimele detalii ale programului comun de guvernare. Taberele nu au reușit să stabilească o propunere de premier.

Varianta rocadei la șefia cabinetului, la o perioadă de câte un an şi jumătate, a fost acceptată de PNL doar dacă ar avea întâietate la prima nominalizare.

La rândul său, PSD ar accepta sistemul dacă premier nu ar fi Florin Cîţu.

Surse politice spun că noua coaliție ar putea cere votul de învestitură săptămâna viitoare.

În cadrul tratativelor, social-democrații au cerut o majorare a pensiilor de 11 procente. În schimb, liberalii avansează o creștere de doar 7 la sută.

PNL și PSD au viziuni diferite și față de obligativitatea certificatului sanitar la locul de muncă.

Liberalul Nelu Tătaru vrea ca persoanele care refuză vaccinarea să își plătească singure testele. Fostul ministru al Sănătății invocă faptul că serurile antiCovid sunt gratuite.

În schimb, social-democratul Radu Oprea consideră că certificatul sanitar nu trebuie să devină un instrument de discriminare în rândul populației. Potrivit lui, trebuie acordat un răgaz de două luni de la intrarea în vigoare a legii, timp în care testările să fie plătite de stat.

Deputații ar putea relua, săptămâna viitoare, dezbaterea proiectului, care este blocat în Comisia de sănătate.

PNL și PSD și-au împărțit, luni, conducerile radioului și televiziunii publice. Fost director al Operei, Răzvan Dincă a preluat șefia SRR, la propunerea social-democraților. În schimb, la cârma TVR ajunge jurnalistul Dan Turturică, propus de liberali. Ambele instituţii publice de presă au avut conducere interimară aproape o jumătate de an.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează