Confidenţialitate


Noi transferuri la Dinamo


Noi transferuri la Dinamo

Mircea Rednic continuă campania de redresare a lui Dinamo, prin noi transferuri de jucători.

După ce conducerea “alb-roșilor” i-a dat libertate totală în această privință, antrenorul a adus deja un fotbalist și mai are pe listă încă trei.

Săptămâna trecută a fost legitimat Naser Aliji, un fundaș stânga de 24 de ani, care a jucat la FC Basel, iar la antrenamentul de marți dimineață au mai venit în probe Rachid Ait-Atmane și Terwase Zenke.

Primul are 25 de ani, este mijlocaș central, algerian cu cetățenie franceză, format de Lens și legitimat ultima oară în Spania la Sporting Gijón.

Zenke are 29 de ani, este nigerian, joacă mijlocaș dreapta, a trecut prin Franța și Turcia, iar ultima oară a evoluat în liga a 2-a belgiană.

O altă soluție ofensivă cu care negociază Dinamo este Mattia Montini, atacant italian de 26 ani, crescut la AS Roma și care a mai jucat la alte grupări peninsulare, ca Benevento, Bari sau Livorno.

Amintim, echipa din Ștefan cel Mare este pe locul al 9-lea în Liga Întâi, după ce ajunsese pe poziția a 13-a, penultima.

A urcat în clasament în urma victoriei de luni aseară, 1-0 cu “lanterna roșie”, FC Voluntari, obținută dintr-un penalty transformat în minutul 94.

Orice înfrângere o poate coborî pe Dinamo din nou pe loc retrogradabil.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează