Confidenţialitate


Noi tensiuni diplomatice București – Moscova


Noi tensiuni diplomatice București – Moscova

Ministerul de Externe de la București așteaptă explicații pentru acuzațiile unor oficiali ruși, care au susținut că autorii noi Strategii de Securitate a României au plagiat, întrucât nu ar fi în stare să gândească independent.

Joi, purtătorul de cuvânt al diplomației ruse, dar și ambasadorul Rusiei la București au acuzat că România doar preia teoriile NATO.

Consiliul Suprem de Apărare a Țării a elaborat, recent, noua Strategie de Securitate pentru următorii 4 ani. Documentul urmează să fie aprobat de Parlament.

În strategie, se arată că Rusia are în continuare un comportanment agresiv prin „acţiunile de militarizare a regiunii Mării Negre şi de tip hibrid”. Iar România trebuie să intensifice cooperarea cu Statele Unite în zonă.

Purtătoarea de cuvânt al diplomației ruse a declarat, într-o conferință de presă, că occidentalii aruncă vina în mod gratuit asupra Moscovei.

„Vedem că Bucureștiul a început să plagieze, iar asta arată că politicienii români nu sunt capabili să gândească independent”, a acuzat Maria Zaharova.

Ambasadorul Rusiei la Bucureşti a declarat că țara sa nu urmăreşte niciun fel de scopuri agresive, nici în bazinul Mării Negre, nici faţă de România, nici la nivel global.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
  • Anca Grădinaru

Ultimele stiri
Premierul Luca Niculescu, despre oprirea Unității 1 de la Cernavodă: „A fost un incident tehnic, venit după trei…

România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează