Confidenţialitate


Noi restricţii în Olanda


Noi restricţii în Olanda

Olanda reintroduce de astăzi restricţii în privinţa funcţionării cluburilor de noapte, restaurantelor şi festivalurilor de muzică.

Restricţiile vin în urma creşterii accelerate a cazurilor de COVID-19, mai ales în rândul tinerilor, însă, la numai două săptămâni după ce fuseseră ridicate.

Potrivit Premierului Olandei restricţiile se aplică de sâmbătă şi vor rămâne în vigoare până pe 14 august.

Preocupante sunt în special focarele pornite din discoteci şi creşterea infectărilor cu varianta Delta a coronavirusului, factori care au contribuit la creşterea infectărilor.

Numai într-o discotecă dintr-o localitate din Vestul ţării cel puţin 200 de persoane s-au infectat într-o singură noapte.

Şi în Grecia regula este: fără dans în cluburi, la restaurante sau în baruri.

Nerespectarea deciziei este sancționată cu amenzi cuprinse intre 5.000 și 10.000 de euro și suspendarea activității localului respectiv pentru o săptămână.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu