Confidenţialitate


Noi reguli de organizare pentru ridicarea restricțiilor și pentru transportul public | AUDIO


Noi reguli de organizare pentru ridicarea restricțiilor și pentru transportul public | AUDIO

Premierul Orban anunță că, cel mai târziu luni, va fi cunoscut setul de reguli pentru ridicarea restricţiilor impuse mai multor categorii de activităţi.

“Setul de reguli aferente ridicării fiecărei restricții va fi prezentat public cel târziu luni, încât să fie pus în dezbatere publică. Va fi cunoscut înainte de companii, instituții, cetățeni și vom primi observații, propuneri cu privire la fiecare set de reguli aferent transportului, spațiilor comerciale, saloanelor, frizeriilor și altor activități”, spune premierul.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

La rândul său, ministrul Transporturilor a spus că vor fi elaborate reguli pentru transportul public începând cu data de 15 mai şi că vineri va avea discuţii în acest sens cu reprezentanţii sectorului.

În acelaşi timp, Lucian Bode s-a declarat încrezător că până pe 15 mai, Comisia Europeană va prezenta un set de recomandări, care să fie aplicate de toate statele membre.

Ministrul a adăugat că vor fi luate măsuri pentru fiecare mijloc de transport public, inclusiv la metrou:

“Ne-am adresat Ministerului de Interne pentru a ne sprijini pentru că la metrou trebuie să ne asigurăm că accesul se face în siguranță. Venim cu maximul de trenuri posibil în această perioadă”.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează