Confidenţialitate


Noi reguli de intrare în România, din această săptămână. Formularul de localizare, obligatoriu din 20 decembrie


Noi reguli de intrare în România, din această săptămână. Formularul de localizare, obligatoriu din 20 decembrie

De săptămâna viitoare, se aplică noi reguli pentru intrarea în România.

Data exactă a intrării în vigoare a noilor reguli  va fi stabilită luni, când Comitetul pentru Situații de Urgență se va întruni și va transmite proiectul de hotărâre Guvernului. Executivul va da o hotărâre de guvern în acest sens.

Astfel, cine vine din afara Uniunii Europene, indiferent dacă e român sau nu, va trebui să prezinte, la graniță, un test RT PCR, obținut cu cel mult 48 de ore înaintea călătoriei.

În plus, cei care nu sunt vaccinați împotriva covid 19 vor intra oricum, în carantină, timp de  zece zile, a anunțat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O regulă nouă în intrare în România a fost stabilită și pentru cei care vin din țări ale Uniunii Europene.

Astfel, continuă să fie obligatorie la intrarea în țară, prezentarea certificatului verde care să ateste fie vaccinarea, fie trecerea prin boală în ultimele 180 de zile, fie  rezultatul negativ al unui test RT PCR, obținut cu cel mult 72 de ore înaintea călătoriei.

Cei nevaccinați vor intra în carantină pe perioade diferite în funcție de cât de gravă este situația epidemiologică în țara din care vin.

Din nou, ministrul Sănătății, Alexandru Rafila:

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Din cauza extinderii rapide a variantei omicron a sars cov 2, CNSU va stabili și o nouă listă cu țările din Africa ai căror cetățeni nu pot intra temporar, în România.

În același timp, dispare posibilitatea de a ieși din carantină mai repede, după efectuarea unui test în a 8-a zi de izolare, au explicat ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, și secretarul de stat Raed Arafat.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

O altă regulă nouă, ce se va aplica din 20 decembrie, este prezentarea, la  graniță, autorităților române, a unui formular de localizare.

Formularul nu este întocmit deocamdată, dar șeful DSU, Raed Arafat, a explicat că el va fi gata în perioada următoare.

Documentul va fi completat cu date care vor ajuta la realizarea eventualelor anchete epidemiologice.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 


Ultimele stiri
Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează