Confidenţialitate


Noi reglementări privind acordarea burselor de performanță pentru studenți. ANOSR susține că acestea vor duce la creșterea ratei de abandon | AUDIO


Noi reglementări privind acordarea burselor de performanță pentru studenți. ANOSR susține că acestea vor duce la creșterea ratei de abandon | AUDIO

Sursa foto: Shutterstock

Noi reglementări privind acordarea burselor de performanță pentru studenți. Ordinul de ministru a fost publicat în Monitorul Oficial. Bursele se acordă doar studenților înscriși pe locuri bugetate, doar pe perioada activităților didactice.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Bursele se acordă doar pe perioada desfășurării activităților didactice și doar pentru studenții de la învățământul cu frecvență, înmatriculați pe locurile finanțate de la bugetul de stat, până la împlinirea vârstei de 35 de ani, potrivit Ordinului Ministrului Educației. Pot fi acordate începând cu anul al doilea de studii, în urma recunoașterii performanțelor de către universități.

Așadar, bursele nu vor mai fi acordate pe perioada vacanțelor, iar studenții înscriși pe locurile cu taxă nu vor mai beneficia de ele. Vor fi și mai puțini beneficiari decât până acum.

Sergiu Covaci, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România: O universitate primește valoarea de 10% din salariul minim net pentru fiecare student bugetat, valoarea asta constituie fondul de bursă

Fondul de burse se calculează prin raportarea la salariul minim net, în locul celui brut, fapt ce va aduce o scădere de aproximativ 40% a fondului, atrage atenția Sergiu Covaci, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.

„O universitate primește valoarea de 10% din salariul minim net pentru fiecare student bugetat. Valoarea respectivă constituie fondul de bursă, iar fondul de bursă se împarte ulterior în cuantumuri. Cuantumul minim rămâne, în continuare, 925 de lei, dar împărțind o sumă mai mică la același cuantum, se ajunge automat la o scădere a fondului de burse, deci, automat, la o reducere a numărului de beneficiari ai burselor”, a explicat Sergiu Covaci, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România.

Pentru programele de studii universitare de licență didactică, cu dublă specializare, cuantumul bursei de studiu este egal cu salariul minim net pe economie, adică 2.575 de lei. Aceeași valoare este stabilită și pentru bursa de masterat didactic.

ANOSR susține că noile reglementări vor duce la o creștere a ratei de abandon în învățământul superior.


Ultimele stiri
Ministreul Sănătății: Săptămâna viitoare farmaciile vor primi o nouă tranșă de vaccin antigripal

Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează