Confidenţialitate


Noi negocieri la Ministerul Muncii privind salariile din învățământ. Sindicaliștii nu renunță la protestul din 1 iunie


Noi negocieri la Ministerul Muncii privind salariile din învățământ. Sindicaliștii nu renunță la protestul din 1 iunie

Noi negocieri la Ministerul Muncii. Sindicaliști din educație au fost primiți astăzi de către ministrul de resort pentru a discuta despre salariile din învățământ.

Sindicaliștii au respins sâmbătă propunerea de creștere a salariilor cu 5 la sută, de la 1 ianuarie 2017.

Președintele Federației Sindicatelor Libere din Învăţământ, Simion Hancescu, spune că Guvernul a plusat și a mai promis încă o creștere salarială la sfârșitul anului viitor.

”Să ne mai ofere 5% începând din decembrie 2017. Noi, în următoarele minute, vom transmite această ofertă colegilor din țară și vor lua o decizie. E vorba de 5% de la începutul lui august 2016 și/sau o altă variantă pe care am cerut-o de 10%  de la 1 ianuarie 2017.  Sau 5% de la 1 august 2016 sau 5% de la 1 ianuarie 2017. Iată că niciuna dintre aceste variante nu stă în picioare.  Rep.: Deci doar 5% din vară? Hancescu:Exact, ceea ce se pare că este cert. Nu este cert celălalt procent când se va aplica”, a spus Simion Hancescu.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sindicaliștii ar fi vrut o creștere salarială de cel puțin 10 procente.  În aceste condiții, liderul Federației Alma Mater, Anton Hadăr, s-a declarat nemulțumit.

”Este un 5% făcut pentru corecturi, cum vă spuneam. Nu este o creștere salarială, deci la noi corecturi, la alții se pot realiza creșteri salariale.  Greșeala s-a făcut mai demult – când s-a stabilit că educație trebuie să mai stea la coadă. Uneori, sunt creșteri salariale de  7 lei, de 10 lei. E drept că nu ne așteptam să avem corecturi mai mari”, a spus Anton Hadăr.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Sindicaliștii nu renunță însă la protestul anunțat miercuri, pe 1 iunie.

Liderul Federației Spiru Haret – Marius Nistor – spune că marșul se va organiza.

”Nu pot vorbi de un eșec al negocierilor atâta vreme cât s-a venit astăzi cu o nouă variantă care este diferită de cea care ne-a fost prezentată la ultima întâlnire. Clar că avem anumite așteptări, nu neapărat noi ca lideri de sindicat, este vorba de așteptările colegilor noștri din teritoriu. În momentul de față, fără o consultare a colegilor, pe 1 iunie va fi marșul de protest pe care l-am organizat alături de FSLI și Alma Mater și împreună elevii și reprezentanții părinților”, spune Marius Nistor.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

 

 

 


Ultimele stiri
Dr. Mihaela Bilic, despre suplimentele alimentare: ce trebuie să știe consumatorii

CCR dezbate pe 18 noiembrie sesizarea președintelui Nicușor Dan privind declararea ca municipiu a orașului Voluntari | AUDIO

Alexandru Toader, fiul lui Tudorel Toader, reținut pentru 24 de ore. Este acuzat că ar fi hărțuit sexual…

Guvernul anunță șapte măsuri pentru prevenirea violenței în școli | AUDIO

Vrancea: Proteste la adăpostul de câini din Suraia, redeschis după neregulile descoperite în iarnă | AUDIO

MyCNPP, aplicația lansată de Casa de Pensii. Pensionarii și persoanele asigurate își pot verifica online datele despre pensie…

Atacul cu drone asupra unei nave în Marea Neagră. Cinci dintre cei nouă marinari salvați, duși la spital.…

CSM, reacție după decizia CEDO privind plata eșalonată a drepturilor salariale ale magistraților | AUDIO

Peste 350 de participanți la a doua ediție a Forumului privind Statul de Drept, organizat la București. Independența…

Președintele ANRE dezminte informațiile conform cărora salariile angajaților ar fi fost majorate: „Niciun salariu din Autoritatea de Reglementare,…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează