Confidenţialitate


Noi mărturii în cazul lui Alfred Bulai. Abuzurile sexuale ar fi început de când acesta avea 24 de ani și ar fi continuat în perioada numirii sale ca secretar de stat | AUDIO 


Noi mărturii în cazul lui Alfred Bulai. Abuzurile sexuale ar fi început de când acesta avea 24 de ani și ar fi continuat în perioada numirii sale ca secretar de stat | AUDIO 

Noi dezvăluiri în cazul lui Alfred Bulai, fostul profesor SNSPA: Potrivit unei investigații Snoop, în 37 de ani de carieră, acesta ar fi avut peste 28 de victime, eleve din școala generală și studente. La cursuri, sociologul aborda cu lejeritate teme sexuale, iar fetele erau agresate fizic și verbal, mai indică ancheta.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Jurnaliștii Snoop au documentat alte 15 mărturii de la victime și martori privind agresiunile lui Alfred Bulai.

Abuzurile ar fi început înainte de Revoluție, din 1986, când Bulai avea 24 de ani și era profesor titular de Istorie la două școli gimnaziale din Giurgiu și au continuat inclusiv când acesta a fost numit secretar de stat, în timpul Guvernului Tăriceanu, întâlnirile private având loc în biroul său de la Guvern.

Victimele au povestit că erau atinse pe sâni și lovite cu indicatorul în fața colegilor, aplecate peste bancă. Mai târziu, pe studente le întreba dacă erau îndrăgostite de el, dacă ar fi acceptat o partidă de amor cu alte colege și dacă ar fi fost de acord cu anumite violențe. În unele stagii de practică, ar fi abuzat mai mult de o studentă.

„Erau niște glume”, le-a spus sociologul procurorilor, potrivit unor dialoguri trimise judecătorilor.

Cel puțin patru studente și-au abandonat studiile din cauza abuzurilor, indică ancheta Snoop.

Alfred Bulai este cercetat în continuare în arest la domiciliu.

Sursa foto: Inquam Photos / Cosmin Enache

Citește și: Materia „Istoria comunismului din România” va fi studiată de toți elevii de clasa a XII-a, începând cu anul școlar viitor. Ministrul Educației: „Va explica elevilor cele petrecute, invitându-i la o reflecție critică, atât de dorită în aceste zile” | AUDIO


Ultimele stiri
Ion Bogdan Lefter: Un guvern condus de Alexandru Nazare ar putea fi greu de învestit. „Nu ar rezolva…

Bacău: Aproape 50 de elevi au ajuns la Urgențe după ce au consumat hrană de la o firmă…

Căciulile din blană de urs ale Gărzii Regelui britanic ar putea fi înlocuite cu unele sintetice | AUDIO

Neînțelegerile pentru formarea guvernului continuă: Deputat USR: „Suntem în această situație din vina exclusivă a PSD și AUR.…

Raport: Rusia, principala amenințare externă pentru UE. Alegerile anulate din România, date exemple în Parlamentul European: „Va urma…

Guvernul, după protestul ciobanilor din Piața Victoriei: exporturile de oi și capre vor putea fi reluate după aprobarea…

Nicușor Dan condamnă violențele de la protestul ciobanilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va…

Ciobanii au părăsit Piața Victoriei după izbucnirea violențelor cu jandarmii. 26 de persoane au fost duse la poliție…

Cristian Tudor Popescu: „Pentru mine, Nicușor Dan este o conservă. Fabricată cu mulți ani înainte, plasată și deschisă…

Maramureș: Un bărbat s-a baricadat în sala de clasă a unei școli din Baia Mare. Profesor: „El era…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează