Confidenţialitate


Noi date despre accidentul în care a fost implicată Venus Williams luna trecută


La o lună de la accidentul în care a fost implicată jucătoarea de tenis Venus Williams, soldat cu un mort, poliţia din Florida a anunţat că în urma vizionării unor imagini cu accidentul s-a constatat că sportiva intrase legal în intersecţia în care a avut loc impactul.

Imaginile video surprinse de o cameră de supraveghere de la intrarea în complexul în care locuieşte Williams arată că sportiva nu a încălcat regulile în momentul în care a intrat în intersecţie. Însă o maşină care nu a fost implicată în accident a făcut-o pe jucătoare să întârzie în intersecţie, iar între timp culoarea semaforului s-a schimbat, astfel că maşina condusă de Linda, soţia victimei accidentului, Jarome Barson, a intrat în coliziune cu vehiculul condus de Williams.

În raportul iniţial se arăta că Williams nu a acordat prioritate la intrarea în intersecţie. Însă reprezentantul Poliţiei Palm Beach a spus că a început o anchetă mai elaborată în acest caz.

Luni, Venus Williams a plâns în conferinţa de presă de la finalul meciului cu Elise Mertens, din primul tur de la Wimbledon, după ce a fost întrebată de accidentul în care a fost implicată la 9 iunie, soldat cu moartea unui bărbat, şi mesajul emoţionant pe care l-a postat recent pe Facebook. “Nu există cuvinte ca să exprime cât de devastator este. Nu am cuvinte. Doar…“, a spus sportiva, după care i s-au umplut ochii de lacrimi.

Săptămâna trecută, Williams a scris pe Facebook că este “devastată şi cu inima zdrobită“, după ce a fost implicată într-un accident rutier soldat cu decesul unei persoane. “Sunt devastată şi cu inima zdrobită din cauza accidentului. Sincere condoleanţe familiei şi prietenilor lui Jerome Barson. Voi continua să trimit gândurile şi rugăciunile mele“, a notat Venus Williams.

Venus Williams, locul 11 WTA, a fost implicată într-un accident rutier la 9 iunie soldat cu decesul după două săptămâni a lui Jerome Barson în vârstă de 78 de ani. Ea a fost dată în judecată de familia bărbatului. Familia lui Jerome Barson a precizat, în plângerea depusă, că Williams a dat dovadă de neglijenţă la volan şi a provocat accidentul.

Benson a murit la 22 iunie, la câteva zile după ce vehiculul în care se afla a fost lovit de maşina de teren condusă de sportivă, într-o intersecţie din zona Palm Beach Gardens.

Avocatul sportivei, Malcolm Cunningham, a declarat că Venus Williams a intrat în intersecţie pe culoarea verde şi circula cu viteză redusă.


Ultimele stiri
Olguța Vasilescu le ia apărarea „puciștilor” din PNL: „Să se dea oameni afară din partidele politice pentru că…

1.800 de oi și capre dintr-o fermă din Buzău urmează să fie sacrificate, după ce s-au infectat cu…

Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”