Confidenţialitate


Nobel 2020: Distinția pentru Fizică răsplătește cercetarea găurilor negre şi descoperiri astronomice


Nobel 2020: Distinția pentru Fizică răsplătește cercetarea găurilor negre şi descoperiri astronomice

Roger Penrose, Reinhard Genzel şi Andrea Ghez sunt laureații premiului Nobel pentru Fizică, ediția 2020, pentru cercetări despre găurile negre şi descoperiri astronomice, a anunţat marţi Academia suedeză de Știinţe.

Englezul Roger Penrose a fost premiat pentru „descoperirea că formarea unei găuri negre este o consecinţă a teoriei relativităţii”. În schimb, germanul Reinhard Genzel şi americanca Andrea Ghez au fost premiaţi pentru „descoperirea unui obiect supermasiv în centrul galaxiei noastre”.

Fizica a fost primul domeniu menţionat de Alfred Nobel în testamentul lui din 1895. La finalul secolului XIX, mulţi considerau domeniul drept cea mai importantă dintre ştiinţe şi, probabil, Nobel a văzut-o la fel. Cercetările sale au fost, de altfel, strâns legate de fizică.

Valoarea premiuluieste de 9 milioane de coroane suedeze, echivalentul a 873.000 de euro.

Sezonul Nobel 2020 va continua miercuri, cu premiul pentru Chimie. Laureatul premiului Nobel pentru Literatură va fi anunţat pe 8 octombrie, iar pentru Pace, pe 9 octombrie. Premiul Riksbank Sveriges în Ştiinţe Economice, acordat în memoria lui Alfred Nobel, va fi anunţat pe 12 octombrie.

Anul acesta, din cauza pandemiei, ceremonia de înmânare a premiilor nu va avea loc la Stockholm.

Fiecare laureat îşi va primi diploma şi medalia în ţara în care se află.


Ultimele stiri
STUDIU: Ce metode folosesc adolescenții pentru a-și realiza temele și proiectele școlare. Șase din 10 apelează la AI…

Cum se va acorda indemnizația de hrană în domeniul educației. Noile reguli se aplică din această lună |…

Apartamente vândute și revândute într-un complex rezidențial din Sectorul 5 din București. Poliția Capitalei va face verificări, după…

Ce s-a discutat la întâlnirea primarilor cu premierul. A fost prezent și Sorin Grindeanu, care a afirmat că…

Maia Sandu anunţă iniţierea unui dialog la nivel naţional pentru a reduce riscurile la care sunt expuşi copiii…

România în Direct. Consiliul de pace al lui Trump. Ce să facă Nicușor Dan?

Acuzații de exploatare a curierilor care lucrează pentru Glovo Italia. Măsura luată de Parchetul din Milano asupra firmei…

Aproape 1.500 de bibliotecari riscă să își piardă locul de muncă ca urmare a măsurilor guvernamentale de reducere…

Povestea Colors in Stereo: cum un Cover nunta bine făcut poate transforma orice eveniment într-un concert live memorabil…

De ce cabanele A-frame de închiriat sunt alegerea perfectă pentru un weekend de relaxare în natură (P)