Confidenţialitate


Nicușor Dan, vizită la Centrul de Instruire Întrunită de la Cincu, alături de regele Spaniei: „Sunt convins că relațiile dintre România și Spania vor continua să se dezvolte în spiritul unei cooperări solide” | VIDEO


Nicușor Dan, vizită la Centrul de Instruire Întrunită de la Cincu, alături de regele Spaniei: „Sunt convins că relațiile dintre România și Spania vor continua să se dezvolte în spiritul unei cooperări solide” | VIDEO

Președintele Nicușor Dan și regele Spaniei, Felipe al VI-lea, au vizitat marţi, 10 iunie, Centrul de Instruire Întrunită „Getica” de la Cincu, județul Brașov. Nicușor Dan a declarat că vizita regelui Felipe al VI-lea în România – care are loc într-un context de cooperare bilaterală strânsă între România și Spania – transmite un mesaj puternic de unitate și prietenie între cele două țări. 

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Cei doi șefi de stat au fost primiți de Garda de onoare, apoi au vizitat Centrul de Instruire Întrunită „Getica”.

Președintele României i-a urat bun venit Regelui Felipe al VI-lea în limba spaniolă, apoi și-a continuat discursul în limba engleză, mulțumind pentru contribuția Spaniei la întărirea securității pe Flancul Estic al NATO.

Nicușor Dan a amintit și de cei peste un milion de români care trăiesc și muncesc în Spania, menționând că aceștia contribuie activ la viața economică și socială a țării.

Discursul integral al președintelui Nicușor Dan, prezent la Centrul de Instruire Întrunită de la Cincu, alături de regele Spaniei, Felipe al VI-lea

„Majestatea Voastră, Felipe al VI-lea,
Domnilor miniștri,
Excelențele Voastre, domnilor ambasadori,
Domnule general, șef al Statului Major al Apărării,
Domnilor generali și atașați militari,
Dragi militari,
Doamnelor şi domnilor,

Mă bucur să fiu astăzi, aici, la Cincu, împreună cu Majestatea Sa, Felipe al VI-lea, regele Spaniei, aflat într-o vizită care reflectă profunzimea relațiilor noastre bilaterale, întemeiate pe prietenie, solidaritate euroatlantică și valori democratice comune.

Majestate, vă spun un călduros „Bun venit în România!” – ¡Majestad, le doy una cálida bienvenida a Rumanía! Bine ați venit la Cincu! Traversăm un moment important, dar și dificil în același timp pentru securitatea europeană și euro-atlantică.

Majestatea Voastră, vă mulțumesc – și cu acest prilej – pentru contribuția concretă și constantă a Spaniei la întărirea securității pe Flancul Estic al NATO. Prezența militarilor spanioli în România, în cadrul Grupului de Luptă al Alianței, este o dovadă clară a angajamentului Madridului față de apărarea colectivă și descurajarea oricărei amenințări la adresa stabilității regionale”, a transmis Nicușor Dan.

Nicușor Dan: „Sunt convins că relațiile dintre România și Spania vor continua să se dezvolte în spiritul unei cooperări solide”

„Un pilon de legătură esențial între națiunile noastre îl reprezintă comunitatea românească din Spania. Peste un milion de români trăiesc, muncesc și contribuie activ la viața economică și socială a Spaniei.

Majestatea Voastră, vă mulțumesc pentru susținerea constantă acordată acestei comunități și pentru eforturile autorităților spaniole de a asigura respectul și sprijinul cuvenit cetățenilor români.

Vizita dumneavoastră transmite un mesaj puternic de unitate și prietenie între națiunile noastre. Sunt convins că relațiile dintre România și Spania vor continua să se dezvolte în spiritul unei cooperări solide, responsabile și orientate spre viitor.

Dragi militari din Regatul Spaniei,

Vă mulțumesc pentru eforturile pe care le depuneți alături de colegii români, francezi, belgieni și luxemburghezi pentru creșterea operativității Grupului de Luptă NATO din România și contribuția importantă la consolidarea posturii de descurajare și apărare a NATO în regiunea Mării Negre.

Dragi militari Aliați,

Vă doresc succes în activitățile de pregătire pentru luptă, precum și în misiunile pe care le veți desfășura alături de militarii români! Doar împreună vom fi mai eficienți și mai hotărâți în asigurarea unui mediu de securitate stabil necesar dezvoltării societăților noastre democratice. Împreună facem Europa mai sigură!”, a declarat președintele Nicușor Dan.

Poligonul de la Cincu, cel mai mare centru de instruire militară din România

La rândul său, Regele Felipe al VI-lea a transmis un mesaj în limba engleză, în care a lăudat cooperarea solidă dintre cele două țări, apoi s-a adresat în limba spaniolă soldaților detașați la Cincu, mulțumindu-le pentru misiunile efectuate în regiunea Mării Negre.

Cu o suprafață de peste 104 kilometri pătrați, Poligonul de la Cincu este cel mai mare centru de instruire militară din România și unul dintre cele mai importante din Europa Centrală și de Est.

În prezent, aici sunt staționați peste 1.500 de militari străini, în special din Franța, Olanda, Belgia, Spania și Luxemburg. Spania este prezentă cu 200 de militari, transportoare și vehicule blindate.

Sursa foto: Captură foto Presidency.ro

Citește și: Sindicaliștii anunță că vor protesta pe 12 iunie față de măsurile fiscale menite să reducă deficitul bugetar | AUDIO


Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan: Am primit sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie

Constanța: Nou port la Canalul Dunăre-Marea Neagră | AUDIO

Târg Regal de Crăciun la Săvârșin | AUDIO

Primarul General, Ciprian Ciucu: Capitala este aproape în faliment, cu două mari găuri bugetare, la Transport și Termoficare…

Guvernul a înființat Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției

Taxă specială pentru turiștii care vin în București

Hunedoara: Descoperire nouă la Castelul Corvinilor. Au fost găsite două documente vechi de peste 150 de ani, depuse…

„Sirenele libertății” vor răsuna sâmbătă la Timişoara, un gest simbolic care marchează ziua declarării primului oraş liber de…

Ciprian Ciucu, după ce a depus jurământul pentru funcția de primar general al Capitalei: „Va urma o perioadă…

Vladimir Putin a acuzat Ucraina de începerea războiului în 2022 și a prezentat o hartă a Rusiei care…