Confidenţialitate


Nicușor Dan, despre măsura privind taxarea operațiunilor bancare: „Există o astfel de propunere în lista celor 60-80 măsuri, dar asta nu înseamnă că ea va fi în final agreată” | AUDIO


Nicușor Dan, despre măsura privind taxarea operațiunilor bancare: „Există o astfel de propunere în lista celor 60-80 măsuri, dar asta nu înseamnă că ea va fi în final agreată” | AUDIO

Președintele Nicușor Dan este optimist în ceea ce privește discuțiile privind reducerea deficitului bugetar. Neagă că ar fi vorba de un blocaj și spune că asupra unora dintre măsuri s-a căzut deja de acord. Cel mai greu – spune șeful statului – este să tai din beneficiile anumitor categorii.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Ce s-a întâmplat până acum a fost să se treacă în revistă un set de 60-80 de măsuri posibile. De principiu, pe unele dintre ele, a fost acord între reprezentanții tehnici ai partidelor. Câteva dintre ele sunt extrem de sensibile și au spus că au nevoie de un vot politic. Dificultatea rămâne, după ani de zile în care cheltuielile statului s-au extins, s-au extins, s-au extins, să tai pentru niște beneficii pe care categorii sociale le au”, a declarat Nicușor Dan.

Șeful statului a explicat și de ce durează atât de mult discuțiile cu reprezentanții partidelor

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Au venit fiecare din participanți cu idei, după care s-au dus la Ministerul de Finanțe. Ministerul de Finanțe a făcut un test pe ele, a fost nevoie de, dacă vorbim de eșalonarea unor investiții. Investițiile astea sunt la CNIS, la Ministerul Transporturilor, la Ministerul Sănătății, la AFIR. Este o discuție în curs cu Comisia Europeană pe transferul unor proiecte care sunt pe PNRR. Deci, toate astea necesită niște operații tehnice”, a mai spus Nicușor Dan.

Președintele Nicușor Dan a confirmat că pe lista cu cele aproap 80 de măsuri discutate se află și cea privind taxarea operațiunilor bancare.

Nicușor Dan: „Dar asta nu înseamnă că ea va fi în final agreată”

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Există o astfel de propunere, da, în lista celor 60-80 măsuri, dar asta nu înseamnă că ea va fi în final agreată”, a precizat președintele.

Declarațiile șefului statului au fost făcute într-o conferință de presă, după sumitul la care a participat, la Odesa, în Ucraina. Președintele Nicușor Dan a spus că se va redeschide câr mai repede consulatul român de la Odesa.

Nicușor Dan: Ne-am asumat că o să deschidem consulatul din Odesa repede

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„O problemă punctuală este consulatul de aici, din Odesa, care s-a închis din motive de securitate și încă nu s-a deschis. Mulți oameni au de rezolvat probleme, și Kievul este departe. Pe chestiunea asta ne-am asumat că o să deschidem repede. Alte probleme sunt cu sprijinul pe care România îl acordă școlilor cu predare în limba română. Este o discuție cu parohiile românești, care în momentul de față sunt împărțite între trei biserici: română, ucraineană și rusă”, a mai spus președintele Dan.

Sursa foto: Presidency.ro

Citește și: Nicușor Dan, la Summitul „Ucraina – Europa de Sud-Est”: „Singurul limbaj pe care Rusia îl înțelege este cel al forței. Trebuie să ajutăm Ucraina să negocieze dintr-o poziție de forță” | GALERIE FOTO


Ultimele stiri
Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu

Ministerul Culturii: Zile la rând au fost semnale că se întâmplă ceva cu turnul Bisericii Reformate din Cehu…

S-a stins din viață actrița care a jucat în Arabela, serialul cehoslovac pentru copii, foarte popular în România,…

Mai mulți medici de la Spitalul de Recuperare din Borșa refuză să mai facă gărzi la Urgențe. Invocă…

O nouă formă de înșelăciune este sesizată tot mai des. Escrocii susțin că reprezintă instituții publice | VIDEO

Rețineri în cazul de corupție de la Primăria Sectorului 5. Mai mulți oficiali sunt acuzați de corupție în…

Constanța: Incendiu într-un bloc din Năvodari. Un om a fost găsit decedat | AUDIO

Proiectul de OUG care stabilește excepţiile de la măsura privind neplata primei zile de concediu medical, pus în…

Scădere a traficului de mărfuri în Portul Constanța, comparativ cu anii anteriori. Operatorul portuar Alexandru Arcaș numește printre…

Statele Unite acuză China că a făcut teste nucleare secrete și că ar vrea să fie inclusă într-un…