Confidenţialitate


Nicușor Dan condamnă violențele de la protestul ciobanilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”


Nicușor Dan condamnă violențele de la protestul ciobanilor din Piața Victoriei: „Violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție”

Sursa foto: X / Nicușor Dan

Președintele Nicușor Dan a condamnat violențele izbucnite marți în Piața Victoriei, acolo unde în jur de 4.000 de ciobani au protestat. Printre ei s-au strecurat mai multe persoane care nu făceau parte din grupul oierilor și care s-au ciocnit și îmbrâncit cu forțele de ordine. Șeful statului a făcut apel la rațiune și la responsabilitate . „Nicio nemulțumire nu poate justifica un astfel de comportament și punerea în pericol a celorlalți cetățeni aflați în stradă”, a transmis Nicușor Dan.

„Violențele pe care le vedem astăzi în Piața Victoriei sunt extrem de grave”, a afirmat Nicușor Dan într-un mesaj publicat marți după-amiază pe pagina sa de Facebook.

El a adăugat: „condamn cu toată fermitatea astfel de acțiuni și orice încercare de a transforma un protest legitim în lupte de stradă”.

Șeful statului a spus că atacurile și agresiunile, actele de vandalism, sunt inacceptabile și trebuie sancționate conform legii.

„Nicio nemulțumire nu poate justifica un astfel de comportament și punerea în pericol a celorlalți cetățeni aflați în stradă”, a afirmat el.

Președintele Nicușor Dan: E gravă și condamnabilă și instigarea la violență și încercarea unor politicieni iresponsabili de a amplifica artificial tensiunea socială

Nicușor Dan a condamnat și ceea ce a numit drept o „încercare a unor politicieni iresponsabili de a amplifica artificial tensiunea socială”.

„La fel de gravă și condamnabilă este instigarea la violență și încercarea unor politicieni iresponsabili de a amplifica artificial tensiunea socială pentru a deturna un miting legitim pornit din nemulțumiri legitime”, a spus președintele.

Nicușor Dan a subliniat că, într-o societate democratică, protestul este o formă de libertate, nu de intimidare.

„Demonstrațiile fac parte din drepturile civice garantate și respectate în toate democrațiile. Exprimarea publică, inclusiv a nemulțumirii față de anumite decizii ale autorităților publice, este garantată prin Constituție, cu condiția organizării și desfășurării de manifestări pașnice. Contextul social, economic și politic dificil este real și a generat în societatea noastră multe frustrări justificate. Cu toate acestea, violența nu a fost și nu va fi niciodată o soluție. Din păcate, vedem cum limbajul urii, promovat tot mai des în spațiul public, inclusiv în mediul online, produce efecte dramatice și se transformă în acțiuni regretabile. Fac un apel la rațiune și la responsabilitate. Calea dialogului rămâne singura care poate oferi soluții”, a transmis președintele Dan.

Mii de ciobani au protestat marți în Piața Victoriei. În mulțime s-a strecurat un grup distinct care s-a ciocnit cu forțele de ordine. 26 de persoane duse la poliție

Aproape 4.000 de ciobani din țară au protestat marți în Piața Victoriei, nemulțumiți că nu mai pot exporta în Uniunea Europeană ca urmare a pestei porcine și variolei ovine. Din cauza pestei porcine și a variolei ovine și caprine, exporturile de animale sunt interzise în Uniunea Europeană de la 31 iulie până la finalul acestui an.

Protestatarii cer Guvernului să redeschidă exportul și se opun vaccinării animalelor pe motiv că doi ani de zile nu au ce să facă apoi cu animalele.

În timpul protestului, un grup distinct de cel al oierilor s-a strecurat în mulțime. Au izbucnit violențe între aceștia și jandarmii prezenți la fața locului, care au folosit spray lacrimogen pentru a-i îndepărta pe protestatarii recalcitranți.

După incidente, aproximativ 26 de persoane au fost duse la poliție, a anunțat Jandarmeria Capitalei. 24 de persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, dintre care opt jandarmi, iar patru răniți au fost transportați la spital.

Anterior, Jandarmeria Capitalei a anunţat că a sancţionat trei bărbaţi care ar fi provocat incidente la protestul din Piaţa Victoriei al fermierilor, amenzile fiind în valoare totală de 11.000 de lei.

Jandarmeria precizează că intervenția a vizat doar persoanele violente.

Instituția face apel la participanți să protesteze pașnic și să respecte indicațiile forțelor de ordine.


Ultimele stiri
Băncile pentru Alimente din România au salvat peste 45.000 de tone de hrană de la risipă în ultimii…

Sociologul Cristian Andrei, despre consultările premierului desemnat cu partidele: „trebuie să-i convingă pe oamenii aceștia că nu va…

Hunedoara: Un bărbat a fost atacat de trei urși, în timp ce încerca să-și salveze vaca | AUDIO

București: Tânărul acuzat că a agresat anul trecut un livrator din Bangladesh, reținut acum de DIICOT pentru amenințare…

Premierul desemnat va avea joi consultări cu PSD, PNL și UDMR privind formarea viitorului Guvern

Premierul desemnat începe negocierile cu partidele. Cristian Pîrvulescu: Va trebui să găsească subiectul comun cu fiecare. Lista miniștrilor,…

De ce lipsesc anumite medicamente de pe piața internă. Deficiențe semnalate de auditul Ministerului Sănătății în activitatea Agenţiei…

Micul aparat care știe cel mai bine să perieze (P)

Aproape 150 de hectare din Delta Dunării ar putea fi transformate din teren piscicol în teren agricol. În…

Motocicletele și mopedele vor putea circula pe benzile pentru autobuze și printre mașinile oprite la semafor | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează