Confidenţialitate


Nicușor Dan: Am cerut Corpului de Control să verifice fraudele semnalate privind monumentele


Nicușor Dan: Am cerut Corpului de Control să verifice fraudele semnalate privind monumentele

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a anunțat joi că a cerut Corpului de Control să verifice fraudele semnalate de Poliție în legătură cu monumentele realizate anii trecuți în București.

„Cei responsabili vor fi identificați și sancționați, iar informațiile strânse vor fi trimise mai departe poliției, pentru eventuale inculpări”, a transmis Nicușor Dan, pe Facebook.

Acesta a precizat că Primăria Capitalei sistează pentru acest an orice finanțare pentru noi statui în București.

El spune că banii vor fi redirecționați pentru investițiile prioritare, „neglijate de precedenta administrație – în modernizarea sistemului de termoficare, în combaterea poluării, în dezvoltarea infrastructurii de transport”.

Poliția Capitalei a anunțat săptămâna trecută că a făcut două percheziții domiciliare într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune in formă continuată.

„Din datele și probele administrate în cauză a rezultat presupunerea rezonabilă că în perioada 2005-2016, suspectul, în calitate de autor/artist a încheiat mai multe contracte cu Administratia Monumentelor și Patrimoniului Turistic, prin care s-a angajat sa realizeze mai multe monumente de for public, sculptură din material definitiv bronz, însă acesta ar fi urmărit executarea acestora din materiale de calitate inferioară, cauzând beneficiarului un prejudiciu in valoare totală de aproape 18.000.000 lei, reprezentând sumele plătite prin aceste contracte”, au transmis polițiștii.


Ultimele stiri
Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu

Nu există nicio alianță între AUR și PSD, a subliniat Petrișor Peiu. Ce spune liderul senatorilor AUR despre…

ANAF introduce precompletarea automată a Declarației Unice de venit în Spațiul Privat Virtual. Contribuabilii trebuie doar să verifice…

Un miros puternic de dejecții provoacă nemulțumirea locuitorilor din Arad și din localitățile vecine. Primar: Am purtat o…

Se intensifică verificările în piețe, marketuri și magazine înainte de Paște. Care sunt recomandările ANSVSA pentru consumatori |…

3 din 4 români au încercat să slăbească. De ce trebuie să vorbim diferit despre gestionarea greutății (P)

170 de angajați de la Primăria Capitalei vor fi concediați până pe 12 aprilie. Ciprian Ciucu: „Avem trei…

Guvernul a adoptat ordonanța de urgență privind carburanții: se declară situație de criză pe piaţa petrolului timp de…

Guvernul deblochează plata salariilor restante ale angajaților de la Combinatul Siderurgic Liberty Galaţi, anunță președintele Consiliului Județean

PSD exclude o colaborare politică cu AUR, susține Sorin Grindeanu. Partidul de extremă dreapta respinge la rândul său…