Confidenţialitate


Nicolae Ciucă acuză PSD că întârzie luarea unor decizii în coaliție: „România este unul dintre statele care nu a făcut încă propunerea de comisar european” / „Partenerii de coaliție să lase deoparte interesul politic” 


Nicolae Ciucă acuză PSD că întârzie luarea unor decizii în coaliție: „România este unul dintre statele care nu a făcut încă propunerea de comisar european” / „Partenerii de coaliție să lase deoparte interesul politic” 

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a acuzat social-democrații că încă nu au făcut demersuri pentru ca România să desemneze un comisar european – decizie care trebuie luată în cadrul coaliției. Termenul limită este 30 august, potrivit Comisiei Europene. Liderul PNL a făcut apel la „partenerii de coaliție să lase deoparte interesul politic imediat și să discute serios despre nevoile României”. Criticile lui Nicolae Ciucă vin după ce marți, premierul Marcel Ciolacu a transmis în interiorul PSD că a decis să candideze la alegerile prezidențiale.

Nicolae Ciucă a acuzat că la nivelul coaliției de guvernare nu s-au purtat încă discuții serioase cu privire la desemnarea unui reprezentant al României în funcția de comisar european și la crearea unui protofoliu în acest sens.

„Din păcate, în acest moment, România este unul dintre statele care nu a făcut încă propunerea de comisar european. Așa cum îi spune și titulatura, comisarul european este al României – nu al PSD, care pare să înțeleagă tot mai puțin asta […]. Nu este un post de partid, ci este o poziție esențială pentru țară în următorii ani”, a scris Nicolae Ciucă pe pagina sa de Facebook.

Liderul PNL a spus că România ar trebui să ia în calcul și postul de comisar european pentru Extindere. El motivat propunerea spunând că: „Avem o bogată experiență conferită de un traseu deloc ușor al aderării, pe care o putem oferi țărilor candidate, care negociază sau aspiră la statutul de membru UE”.

Acesta a spus că România poate lua în calcul postul de comisar european pentru Agricultură.

„Având în vedere rolul esențial al României în asigurarea securității alimentare în Europa de Est, experiența noastră poate contribui la gestionarea provocărilor agricole la nivel european”, a mai scris președintele PNL.

Nicolae Ciucă le-a cerut social-democraților să „lase deoparte interesul politic imediat și să discutăm serios despre nevoile României, nu ale PSD”.

Marți, premierul Marcel Ciolacu a anunțat în interiorul partidului că a decis să candideze la funcția de președinte al României, urmând ca sâmbătă, 24 august, în cadrul unui Congres PSD să fie anunțat oficial candidatul partidului la prezidențiale.

Ţările membre ale UE trebuie să îşi desemneze comisarii până la 30 august, potrivit Comisiei Europene.

Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Citește și: Marcel Ciolacu și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale din toamnă: „Sâmbătă, la congres, voi prezenta Planul meu pentru România” | AUDIO


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează