Confidenţialitate


Nici macar jumatate dintre elevi nu doresc ora de religie


Pentru frecventarea orelor de religie au depus solicitări doar 1 milion 200 de mii din cei peste 3 milioane de elevi din întreaga tara. (VIDEO AICI)

Sorin Câmpeanu spune că mulți dintre cei care predau acum religia și-ar putea pierde locul de muncă. Ministrul încă nu s-a hotărât dacă nota obținută la religie va conta în media generală, în ciuda deciziei clare a Curții Constituționale.

Ministrul Câmpeanu a recunoscut că a aflat ,,neoficial,, că sunt adevărate informațiile din presă potrivit cărora directorii de școli ar face presiuni asupra părinților pentru ca aceștia să-i înscrie pe copii la ora de religie.

Pe de altă parte, ministrul Educației nu a reușit să răspundă clar dacă ora de religie poate fi mutată la începutul sau la sfârșitul orelor de curs.

Problemele clasei zero

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, asigură părinții care și-au înscris sau urmează să-și înscrie copii în clasa 0 că școlile vor avea destule locuri pentru cei care termină în acest an grădinița.

Învitat la Interviurile Europa FM, Sorin Câmpeanu a declarat că școlile bune pentru care optează mulți părinți vor putea să suplimenteze numărul de clase, dacă numărul cererilor îl depășește pe cel al locurilor disponibile în acest moment.

Din acest, părinții își pot înscrie copiii direct în clasa I dacă au 7 ani și nu au fost înscrişi în învăţământul primar în anul şcolar 2014 – 2015.

Ministrul Educației nu știe însă nimic despre această noutate. (AUDIO)

Urmăriţi înregistrarea VIDEO a interviului cu ministrul Educaţiei despre orele de religie din şcoli.

URMĂRIȚI AICI ÎNREGISTRAREA INTEGRALĂ A INTERVIULUI.


Ultimele stiri
Trump și Zelenski anunță progrese în negocierile pentru pace, după întâlnirea de la Mar-a-Lago. Planul de pace în…

Partidul premierului Albin Kurti câștigă alegerile din Kosovo, obținând aproape jumătate din voturi | AUDIO

Bulgaria trece la moneda euro de la 1 ianuarie. Aproximativ 50% dintre bulgari privesc momentul cu îngrijorare |…

CCR amână decizia privind pensiile magistraților până pe 16 ianuarie. Simina Tănăsescu: „Am constatat și astăzi, ca și…

Ministerul Mediului: Norul de fum de la incendiul din sectorul 6 se îndreaptă spre estul și sud-estul Capitalei

Ionuț Dumitru, consilier onorific al premierului: “Amânarea deciziei CCR – un blocaj în reforma pensiilor” | AUDIO

Ședința CCR amânată din lipsa cvorumului. Mai mulți judecători au părăsit sala.

Mii de marinari petrec Anul Nou pe mările și oceanele lumii | AUDIO

CCR Amână decizia privind pensiile magistraților. Augustin Zegrean: “Niciodată CCR nu a lucrat între Crăciun și Anul Nou”

Incendiu cu degajări mari de fum în Capitală