Confidenţialitate


Nerespectarea imnului național în China ar putea fi pedepsită cu până la trei ani de închisoare


Persoanele care nu respectă imnul național ar putea fi pedepsite cu până la trei ani de închisoare, conform unui amendament propus la legislația penală chineză.

Proiectul de amendament a fost prezentat recent Congresului Național al Poporului, forul legislativ central din China.

Legislația penală chineză prevede deja pedepse pentru delicte referitoare la drapelul și stema naționale, a explicat Wang Chaoying, adjunct al șefului comisiei pentru afaceri juridice al parlamentului de la Beijing.

Adoptată în luna septembrie a acestui an, legea spune că persoanele care parodiază imnul chinez sau îl intonează la ocazii „neadecvate”, precum ceremonii funerare sau reclame comerciale, pot fi puse sub acuzare și pedepsite cu până la 15 zile de închisoare.

Conform noii modificări, termenul de pedepsire ar putea ajunge la trei ani și s-ar aplica, de asemenea, regiunilor administrative speciale Hong Kong și Macao.

Parodiile sunt o formă populară de exprimare și de protest în fosta concesiune britanică, care garantează libertatea de exprimare, spre deosebire de partea continentală a Chinei.

Prezentarea acestui amendament în parlamentul chinez are loc într-o perioadă în care în SUA are loc o dezbatere referitoare la gestul mai multor jucători din Liga Profesionistă de Fotbal american (NFL) de a îngenunchea în timpul intonării imnului național înaintea meciurilor.

Unii au considerat acest gest drept o lipsă de respect față de simbolurile naționale, în timp ce alții susțin că jucătorii fac uz de primul amendament al Constituției SUA pentru a protesta.

Președintele american Donald Trump a cerut ca jucătorii respectivi să fie concediați sau să primească interdicție de a juca în NFL.

În Hong Kong, fanii echipelor de fotbal protestează față de imnul național al Chinei.

Ei au huiduit în 2015 în timpul intonării imnului înaintea unui meci de calificare pentru turneul final al Cupei Mondiale, ceea ce determinat FIFA să amendeze federația de fotbal din Hong Kong.


Ultimele stiri
Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…

România în Direct. Comasarea comunelor: aveți încredere în reforma PSD? | AUDIO

Judecata de Joi, cu Cristian Tudor Popescu: Palatul și Împăratul

Indemnizații de merit pentru fotbaliștii și membrii staffului echipei Steaua 1986, care a câștigat Cupa Campionilor Europeni la…

S-a încheiat greva generală din Spania. Aproape 4 milioane de muncitori au ieșit în stradă. Au fost ciocniri…

Patru rase de câini ciobănești românești sunt pe cale de dispariție. Asociația HAITA face demersuri pentru înscrierea în…

lorin Stoian, antreprenorul care a transformat o fermă de familie într-o afacere cu peste 900 de hectare: „Ochiul…

Ce spune Mihai Jurca despre scandalul contractelor din programul SAFE cu Rheinmetall, interzicerea lui Vanghele la Cotroceni și…

Eurostat: Românii, pe locul cinci în UE la incapacitatea de a-și acoperi cheltuielile neprevăzute | AUDIO

Lucia Sabrina Papa, prima femeie nevăzătoare din Italia care se pregătește să devină pilot | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează