Confidenţialitate


Negrescu, PSD: E important să ne concentrăm pe următoarele mize police


Negrescu, PSD: E important să ne concentrăm pe următoarele mize police

Vicepreședinte al PSD, Victor Negrescu a declarat, în contextul adoptării moțiunii de cenzură, că partidul “nu ține cu dinții de guvernare”, iar acum este important ca partidul să se concentreze pe următoarele mize police, cum ar fi pregătirea următoarelor alegeri.

“Astăzi (joi – n.r.) a fost doar o zi în bătălia politică. Am declarat deja în urmă cu câteva luni că PSD nu ține cu dinții de guvernare, ci guvernează pentru a implementa proiecte și politici publice pentru bunăstarea românilor. Acum este important să ne concentrăm pe următoarele mize politice: pregătirea următoarelor alegeri, câștigarea alegerilor locale și parlamentare, un comisar european social democrat, dimensiunea ideologică și politică a partidului și supravegherea demersurilor opoziției pentru a ne asigura că românii nu sunt păcăliți”, a afirmat social-democratul pentru Mediafax.

Fostul ministru delegat pentru Afaceri Europene a adăugat că PSD are capacitatea și forța să depășească momentul căderii Executivului.

„Sunt convins că avem în interiorul PSD resursele, forța și capacitatea de a trece peste acest moment și astfel relansa stânga românească. Noi am fost și trebuie să fim în continuare forța politică a progresului din România. Să mergi înainte este un lucru simplu, ceea ce lași în urmă este important iar PSD are în toată istoria sa rezultate cu care se poate mândri”, a conchis Negrescu.

Moțiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă a fost adoptată, joi, în plenul reunit al Camerei Deputaților și Senatului, cu fost 238 de voturi pentru și 4 împotrivă.

Șeful statului a salutat succesul demersului Opoziției. În opinia sa, „astăzi a câștigat România!”. Partidele parlamentare sunt convocate vineri dimineață la consultări la Cotroceni.

Viitorul executiv trebuie să asigure o guvernare eficientă pînă la parlamentare, indiferent cînd se vor desfășura acestea, crede șeful statului.

Klaus Iohannis se pronunță în favoarea alegerilor anticipate și vrea să verifice dacă există consens în această privință.

„Cea mai bună soluție pentru redarea legitimității Parlamentului este, evident, întoarcerea cît mai rapidă la votul cetățenilor, adică alegeri anticipate.

Aceasta nu se poate face decît dacă există un consens în cadrul formațiunilor parlamerntare actuale.

În cadrul consultărilor voi constata dacă există un consens.

Din acest moment, prioritară devine punerea în aplicare a prevederilor constituționale”, a declarat Klaus Iohannis.

Întocmirea bugetului pe 2020 și desemnarea unei propuneri de comisar european din partea României „sînt probleme care nu suportă nici o amînare”, a mai spus șeful statului.


Ultimele stiri
Aglomerație pe litoral, mai ales în Mamaia | Agenții de turism spun că și stațiunile din sud se…

Noi atacuri între Statele Unite și Iran | Armata americă a lovit ținte în Iran, după ce un…

Continuă operațiunile de căutare în Venezuela | Cel puțin 920 de decese și 3.300 de răniți, anunță autoritățile

Ilie Bolojan: Domnul Grindeanu nu vrea decât un cec în alb. Ne-am mai fript. Nu vrem sǎ fie…

George Simion cere ca AUR să intre la guvernare, după blocajul de la Cotroceni: „E singura soluție”

Sorin Grindeanu: PSD nu mai înaintează o altă propunere; le transmitem curajoşilor din PNL şi USR că nu…

Siegfried Mureșan: „PNL nu îl va susține – și nici nu a spus vreodată că îl va susține…

Deputatul PSD Adrian Câciu: „Devine evident că Bolojan își bate joc de România și de români”

Nicușor Dan anunță blocaj în rezolvarea crizei politice, după discuțiile cu liderii fostei coaliții: „De marţi până azi,…

SUA suspendă temporar sancțiunile impuse Venezuelei pentru a permite operațiunile de salvare după cele două cutremure devastatoare