Confidenţialitate


Negocieri la Guvern în privința pensiilor speciale. Magistrații reclamă că reforma ar „demola” sistemul judiciar. Prim-ministrul vorbește despre inechitate socială | AUDIO


Negocieri la Guvern în privința pensiilor speciale. Magistrații reclamă că reforma ar „demola” sistemul judiciar. Prim-ministrul vorbește despre inechitate socială | AUDIO

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Negocieri luni dimineață, 18 august, la Guvern, pe tema pensiilor speciale. Premierul Ilie Bolojan discută cu reprezentanții mai multor asociații ale magistraților despre modificările propuse de Guvern la legea pensiilor. Potrivit proiectului, pensiile judecătorilor și procurorilor nu vor mai depăși salariul, iar vârsta de pensionare va crește la 65 de ani.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Magistrații nu sunt de acord cu proiectul Guvernului care prevede creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani, cu 35 de ani de vechime în muncă, în loc de 25 cum este în prezent, dar și schimbarea modului de calculare a pensiei. Astfel, pensia unui judecător ori procuror va fi de cel mult 70% din ultimul salariu net și nu de 80% din venitul brut.

Magistrații se plâng că profesia lor nu va mai fi atractivă pentru noile generații dacă se aprobă aceste schimbări.

„Modificările propuse nu au nicio justificare economică reală. Vor aduce sume insignifiante la nivelul bugetului. Dar vor demola definitiv sistemul judiciar, aruncând în haos tot ce s-a construit’’, a scris pe Facebook procurorul Bogdan Pîrlog, reprezentant al Asociației „Inițiativa pentru Justiție”.

Luna trecută, la prezentarea propunerilor de modificare a legii pensiilor magistraților, premierul Ilie Bolojan vorbea despre inechitate socială.

„Aceste pensii sunt mult mai mari decât orice alte pensii decât sectorul public și privat din România. Pe contributivitate apare o nedreptate socială datorită acestei diferențe foarte mari”, a declarat prim-ministrul Bolojan.

Magistrații susțin că modificările legislative nu vor reforma sistemul, ci doar le micșorează veniturile oferite sub presiunea partenerilor europeni pentru a asigura independența justiției în România.

De la ora 15:00., premierul Ilie Bolojan îi va primi la Palatul Cotroceni pe reprezentanții Asociației Muncipiilor din România. Primarii sunt nemulțumiți că vor fi suspendate investițiile cu bani din PNRR care au un grad de execuție sub 30%.


Ultimele stiri
Turiști în adidași, întorși din drum de către jandarmii montani | VIDEO

Două femei, dintre care una minoră, au fost folosite pentru prostituție. Proxenetul a fost schimbat de cel puțin…

Alunecare de teren la Mina Rovinari, Gorj. Mai multe utilaje au fost acoperite de pământ

Nicușor Dan despre participarea României la prima reuniune a Consiliului pentru Pace, condus de Trump: “Decizia va fi…

Hunedoara: Tânăr reţinut după ce a furat un telefon folosit la monitorizarea unui agresor

Portughezii își aleg președintele

Actorii se pregătesc de proteste. “Decizia ministerului, ca actorii să stea la serviciu 8 ore pe zi, e…

Târgoviște: O adolescentă dată dispărută după ce a plecat de la un centru de plasament

Japonezii au alegeri parlamentare anticipate. Mersul la vot, o provocare: în anumite regiuni zăpada depășește un metru |…

Sorana Cârstea – campioană la Transylvania Open. Ea a învins-o categoric pe Emma Răducanu