Confidenţialitate


NEAMȚ: Plantă care produce, în acelaşi timp, şi cartofi şi vinete, descoperită de un agricultor


NEAMȚ: Plantă care produce, în acelaşi timp, şi cartofi şi vinete, descoperită de un agricultor

Un pensionar din județul Neamț, pasionat de legumicultura, a obținut anul acesta o planta minune: un cartof care face și vinete.

Vali Cucu este din comuna Bălțătești și a devenit cunoscut acum doi ani când pe aceeași plantă a obținut și tuberculi, dar și tomate, relatează corespondentul Europa FM, Catrinel Cojocaru.

Practic, agricultorul a altoit două răsaduri.

La acea vreme spunea ca „Rosia cartof se obtine prin altoire a rosiei pe cartof si peste o saptamana e prins.”

Vali Cucu se ocupa cu legumicultura de peste 30 de ani, iar in spatele casutei părintești are 1000 de metri de gradina.

Acolo este laboratorul lui de experimente. Recunoaste că ideea nu-i apartine, a imprumutat-o de la britanici, de pe internet.

Acum, Valentin Cucu a postat pe pagina sa de socializare cea mai nouă realizare din grădina de legume: planta de la care a obţinut atât tuberculi de cartof, cât şi vinete.

Reuşitele au fost asigurate de faptul că atât cartoful, cât şi roşia sau vânăta provin din aceeaşi familie, respectiv solanacee.

Fotografiile postate au atras sute de comentarii , mai ales din partea celor care se arată interesați sa producă singuri plantele minune și sa nu le mai cumpere din comerț.

Sursă foto: Catrinel Cojocaru

Ultimele stiri
Președintele Nicușor Dan, mesaj de Ziua Armatei: „Armata este instituția în care românii au cea mai mare încredere”.…

Un bărbat a intrat în sediul Poliției Alba Iulia cu o armă și o grenadă de airsoft. I-a…

Noi manifestații violente în Franța. Peste 400.000 de oameni au ieșit în stradă. Au fost proteste și în…

Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează