Confidenţialitate


Neamț: Peste 30 de proiectile și zeci de cartușe din Al Doilea Război Mondial descoperite în satul Poiana


Neamț: Peste 30 de proiectile și zeci de cartușe din Al Doilea Război Mondial descoperite în satul Poiana

Peste 30 de proiectile şi zeci de cartuşe care provin din Al Doilea Război Mondial au fost găsite vineri seară, în pădurea din satul Poiana, comuna Brusturi.

Iniţial, un domn originar din localitatea Poiana, care deţine în mod legal un detector de metale, a anunţat la 112 că a descoperit două elemente de muniţie neexplodată. Nu este prima dată când bărbatul face o astfel de descoperire, notează Agerpres.

La faţa locului a venit echipa pirotehnică a ISU Neamţ care a început căutările pe o suprafaţă de 800 de metri pătraţi. Pirotehniştii au mai găsit o lovitură de aruncător calibrul 50 milimetri, 28 de proiectile explozive calibrul 47 milimetri, 56 de cartuşe calibrul 7,92 milimetri şi un focos pentru proiectile.

Echipa pirotehnică a ridicat şi depozitat muniţia descoperită, urmând să fie distrusă în condiţii de siguranţă.

Zona în care a fost găsită muniţia se află pe linia frontului din Al Doilea Război Mondial.


Ultimele stiri
Examenul de admitere la liceu – amânat sau anulat? Camera Deputaților a votat un proiect care le prevede…

Protest al mai multor federații sindicale, marți, în fața Ministerului Muncii pentru creșterea salariului minim. Președintele CNS „Cartel…

Modificările la Legea ANI, adoptate de Camera Deputaților. Grindeanu: Am semne de întrebare în ceea ce privește votul…

Averile demnitarilor vor fi din nou publice. Modificările aduse Legii integrității, adoptate în plenul Camerei Deputaților

Senatul a aprobat desfășurarea unei anchete parlamentare privind întâlnirea dintre șefa CCR și Ilie Bolojan | AUDIO

Nicușor Dan, după reuniunea „Coaliției de Voință”: „Rămânem hotărâți să menținem presiunea asupra Rusiei”

Drona detectată în zona Târgu Bujor s-a prăbușit într-o gospodărie din județul Vrancea. MApN: „nu avea încărcătură explozivă”…

Luna septembrie vine cu oferte tentante pentru turiști prin programul „Litoralul pentru toți”. Reducerile pot ajunge până la…

Orchestra Filarmonicii „George Enescu” concertează pe 26 august la Festivalul de la Ravello, în Italia | AUDIO

BNR lansează prima monedă dreptunghiulară din România. Este dedicată pictorului Nicolae Tonitza



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează