Confidenţialitate



NEAMȚ: Patron de pompe funebre, nou manager al SJU Piatra Neamț


NEAMȚ: Patron de pompe funebre, nou manager al SJU Piatra Neamț

Noul manager al Spitalului Județean de Urgenţă din Piatra Neamţ este patron al unei firme de pompe funebre.

Marius Ghineț crede că experiența de business de 20 de ani l-a recomandat pentru a ocupa noua funcție.

„Pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic, deţin o societate de pompe funebre de vreo 15-20 de ani, când a fost înfiinţată această societate nu eram în politică, nu eram în administraţia publică, este o afacere de familie care va merge în continuare, nici nu cred că ar fi trebuit luată în calcul această treabă. Eu sunt economist de 11 ani, ca şi abilităţi mi-am manageriat propriile firme de 20 şi ceva de ani, am avut şi alte societăţi, niciuna nu a dat faliment. Firma de pompe funebre pe care o am nu are contract cu spitalul, este o firmă de pompe funebre cum sunt 11 în Piatra Neamţ”, a spus Marius Ghineţ.

„Din experienţa mea de business de 20 de ani, unii au considerat că sunt potrivit pentru a ajunge la conducerea acestui spital, vin cu o echipă puternică lâgă mine şi cu oameni cu foarte multă experienţă. Vom fi cel puţin 10 oameni care vom lua decizii împreună”, a adăugat acesta.

Un contestatar vehement al managerului este preşedintele Consiliului Judeţean Neamţ, relatează Mediafax.

„Sunt absolut şocat cum într-o situaţie de criză pandemică PNL Neamţ a numit un patron al unei firme de pompe funebre, manager la spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ. Dintotdeauna am avut bănuiala că liberalii nemţeni vor să îngroape sistemul de sănătate dar nu mă aşteptam să găsească chiar pe cineva cu experienţă în domeniu”, a scris Ionel Arsene pe Facebook.

Spitalul din Piatra Neamţ este focar de COVID-19.

„Prima dată să evaluăm situaţia reală, de la faţa locului împreună cu colegii din spital, să îmbunătăţim măsurile pe care le-a luat fosta conducere, şi pacienţii sunt pe locul 1, noi suntem numiţi pentru a sta la dispoziţia pacienţilor şi a cadrelor medicale. Celor care contestă această numire le voi prezenta rezultatele în curând, oamenii nu înţeleg că nu mă contestă doar pe mine, contestă o întreagă echipă”, a mai precizat noul manager.

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a semnat, la 15 mai, numirea lui Marius Ghineţ la conducerea SJU Piatra Neamț.


Ultimele stiri
Atac cibernetic major la Apele Române. Hackerii au cerut bani. Autoritățile spun că funcționarea stațiilor de lucru nu…

Președintele Dan:”Magistrații se tem. Au cerut să vină pe rând sau să fie preluați din benzinării, pentru a…

Președintele Nicușor Dan anunță referendum în Justiție

O dronă a fost găsită într-o pădure din județul Argeș. Aparatul avea atașată o parașută. | AUDIO

Premierul Bolojan: “Să nu ne lăsăm atrași de nostalgii periculoase”. Director IICCMER: “Valul extremist are toate condițiile să…

Președintele Nicușor Dan: Am primit sute de pagini de materiale ”relevante” despre problemele din Justiţie

Constanța: Nou port la Canalul Dunăre-Marea Neagră | AUDIO

Târg Regal de Crăciun la Săvârșin | AUDIO

Primarul General, Ciprian Ciucu: Capitala este aproape în faliment, cu două mari găuri bugetare, la Transport și Termoficare…

Guvernul a înființat Comitetul pentru analiza și revizuirea legislației din domeniul Justiției