Confidenţialitate


NEAMȚ: Noi cazuri de rujeolă


NEAMȚ: Noi cazuri de rujeolă

În Județul Neamț, în numai cinci zile au fost identificate douăzeci de cazuri noi de rujeolă, asta deși reprezentanții DSP susțin că există suficiente doze de vaccin, iar stocul a fost chiar suplimentat.

Din păcate, numărul copiilor nevaccinați este în continuare foarte mare: peste 2000.

Mai exact, nu au ajuns la medicii de familie pentru a primi vaccin antirujeolic 616 copii cu vârste cuprinse între 9-11 luni, 326 care au împlinit deja un an (și care necesitau deja a doua doză) și alți 1210 copii de 5-6 ani care teoretic trebuiau sa o primească pe a treia.

De asemenea, există și restanțieri, adică minori care au fost vaccinați o dată, dar nu au revenit pentru rapel: în această situație sunt 1835 copii de un an și aproape 5000 în vârstă de 5 și 6 ani.

Trebuie reamintit că în Neamț, în urma cu 2 luni s-a înregistrat și un deces la un bebeluș dintr-o zona defavorizată din orașul Roman.

Tot atunci, conducerea DSP Neamț a fost destituită pe motiv ca nu s-a preocupat suficient de campania de vaccinare antirujeolică.

În urmă cu o lună, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT)  a anunțat că numărul îmbolnăvirilor din cauza rujeolei ajunsese la 9.233.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Ultimele stiri
Proteste în mai multe țări europene. În Franța s-au închis muzeele, în Spania au ieșit în stradă pensionarii

Misterele „Nopții înstelate” a lui van Gogh. Cercetătorii încearcă să le deslușească

MAI: O parte a fermierilor români sunt instigați la proteste de amploare; principalele solicitări ale fermierilor au fost…

Astra Film Festival Sibiu. ”Replica” și ”Elon Musk dezvăluit” sunt printre peliculele care vor fi proiectate azi |…

București: Blocul evacuat din cauza unei crăpături are probleme de aproape 9 ani. Locatarii au refuzat consolidarea

Închisoare pe viață pentru un bărbat care anul trecut a împuşcat mortal două persoane la Urziceni

Cum să trecem mai ușor peste schimbarea orei? Ce recomandă medicii | AUDIO

Cehia vrea să schimbe modul de finanțare a presei publice. Jurnaliștii anunță grevă

UPDATE: Locuitorii unui bloc sunt evacuați, după ce a apărut o crăpătură între două scări | GALERIE FOTO

CFR Călători: Trecerea la ora de iarnă din această noapte nu modifică Mersul Trenurilor în vigoare



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează