Confidenţialitate


Neamț: Medicul erou va fi cetățean de onoare al orașului Piatra Neamț


Neamț: Medicul erou va fi cetățean de onoare al orașului Piatra Neamț

Medicul Cătălin Denciu, care a fost grav rănit în timp ce încerca să-i salveze pe pacienții din secția de terapie intensivă cuprinsă de flăcări, va primi titlul de cetățean de onoare al orașului Piatra Neamț.

Anunțul a fost făcut pe Facebook de primarul orașului Piatra Neamț – Andrei Carabelea.

”Vă mărturisesc că sentimentul de neputință mă încearcă și pe mine, neavând pârghii legale și administrative la dispoziție legate de funcționarea spitalului. Dar sunt aici și vă asigur că mobilizarea este exemplară. De la nivel local, până la guvern, toata lumea lucrează la acest caz la turație maximă.

Simt aceeași revoltă și aceeași emoție publică negativă ca în urmă cu cinci ani. Și mi-aș dori sa fi învățat ceva de atunci. Suntem tentați să căutăm vinovați, să vedem capete căzute, să ne consolam cu schimbări punctuale. Nu așa se rezolva lucrurile. E momentul să ne canalizăm această energie constructiv, sa ne așezăm la masă și să identificăm soluții. Să uitam de bătălii politice si sa ne concentrăm pe ce așteaptă de la noi toți oamenii în slujba cărora suntem. Construcție. Soluții. Implicare.

Pe termen foarte scurt, vă anunț că am convocat de îndată o ședință extraordinară a Consiliului Local, în care voi propune acordarea titlului de cetățean de onoare al Municipiului Piatra Neamț domnului doctor Cătălin Denciu, eroul nostru și al întregii țări. Este un gest mic pe care îl putem face în fața eroismului sau care ne-a lăsat pe toți fără cuvinte. Căci de mulțumit nu îi vom putea mulțumi vreodată îndeajuns…

De asemenea, primăria va susține financiar familiile victimelor acestei tragedii, precum și costurile de tratament si spitalizare pentru pacienții și cadrele medicale care au nevoie.
Tragedii similare din istoria recentă a României au dus la dezbinarea societății. Mi-aș dori mult să nu se întâmple la fel si acum. Dragi pietreni, e momentul să fim uniți în rugăciune și în smerenie, sa nu ne pierdem speranța si sa avem încredere că vinovații vor plăti și dreptatea va învinge”, a scris Andrei Carabelea, duminică.

Decizia va fi luată în ședința extraordinară a Consiliului Local, programată luni.

Medicul erou, rănit în timpul tragediei de la secția ATI a Spitalului Județean din Piatra Neamț a fost dus, duminică dimineața, la Spitalul Militar Regina Astrid din Belgia.

Sâmbătă seară, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Piatra Neamţ a avut loc un incendiu la secţia de ATI, unde erau internaţi pacienţi cu COVID-19.

În incendiu au murit 10 persoane aflate în ATI, iar un medic anestezist a suferit arsuri grave. Alţi şase pacienţi internaţi au fost duşi la Spitalul Mobil de la Leţcani, care este unitate suport COVID.


Ultimele stiri
România la Jocurile Olimpice de Iarnă. Valentin Crețu, locul 15 la sanie, iar Eduard Crăciun a încheiat pe…

Ministerul Justiției a publicat lista procurorilor înscriși pentru conducerile Parchetului General, DNA și DIICOT. Actualul procuror general și…

Ștefan Pălărie, despre propunerea UDMR de revizuire a taxelor și impozitelor: „Este un semn de slăbiciune și de…

România în Direct. Cazul Negoiță. Este imobiliarul mai puternic ca primarul?

Dâmbovița: Mai multe percheziții în județ, în cazul unui bărbat care a introdus ilegal arme de foc letale…

Spania: Mii de oameni au fost evacuați în urma furtunii Marta, care a lovit sudul Peninsulei Iberice. Stare…

FRF a trimis dosarul de candidatură pentru organizarea finalei UEFA Europa League din 2028 sau 2029, pe Arena…

Viitoarele conduceri ale Parchetului General, DNA și DIICOT. Astăzi se încheie perioada depunerii dosarelor | AUDIO

Cehia se alătură statelor care susțin interzicerea rețelelor sociale pentru minorii sub 15 ani. Premier: „Trebuie să ne…

Robert Negoiţă s-a prezentat la Poliţie pentru controlul judiciar | AUDIO