Nașterea Sfintei Maria, prăznuită la 8 septembrie. Peste 2,5 milioane de români își celebrează onomastica

La 8 septembrie, ortodocșii și greco-catolicii prăznuiesc nașterea Fecioarei Maria. Este prima mare sărbătoarea din nou an bisericesc, început la 1 septembrie.

Mai mult de 2,5 milioane de români poartă numele Maicii Domnului şi derivate ale acestuia.

Sfintei Maria îi sunt dedicate 4 sărbători în calendar.

Consemnată de Tradiţia Bisericii, Naşterea Maicii Domnului s-a petrecut la “plinirea vremii”, în momentul în care omenirea aştepta şi era pregătită pentru venirea Mântuitorului, să fie scoasă de sub povara păcatului şi a decăderii, notează Agerpres.

Era nevoie pentru aceasta de o Fecioară curată care să-L nască pe Fiul lui Dumnezeu şi aceasta a fost Sfânta Fecioară Maria.

Părinţii Maicii Domnului sunt Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana.

Ioachim, tatăl Maicii Domnului, era din seminţia lui Iuda şi urmaş al regelui David, iar mama sa, Ana, era fiica preotului Matthan şi descendentă din familia preoţească a lui Aaron, împlinindu-se astfel prorocia că Mesia va avea o dublă descendenţă: împărătească şi preoţească.

Sfinţii şi Drepţii dumnezeieşti Părinţi Ioachim şi Ana trăiau în pace în Nazaret, dar ajunseseră la o vârstă înaintată fără a avea copii. Cu toate că erau bogaţi şi iubitori de Dumnezeu, din cauza nerodirii lor, Ioachim şi Ana erau defăimaţi, fiind socotiţi de contemporanii lor nevrednici şi neplăcuţi lui Dumnezeu.

Tradiţia spune că în al cincizecilea an al căsătoriei Sfinţilor Părinţi Ioachim şi Ana, preotul de la Templu le-a refuzat în public jertfa, numindu-i “blestemaţi”.

Auzind aceasta, Sfântul Ioachim s-a mâhnit atât de tare, încât nu a mai putut să se întoarcă la casa sa. S-a dus în câmp, la păstorii pe care îi avea, şi a plâns pentru două lucruri: pentru nerodire şi pentru ocară. Dar şi-a adus aminte de strămoşul său Avraam, care la bătrâneţe a fost dăruit cu fii, şi a început să se roage Domnului şi Dumnezeului lui Israel ca să fie miluit, să i se ridice ocara dintre oameni şi să se dea rod însoţirii sale la bătrâneţe.

Sfânta Ana, aflând ce s-a întâmplat la Templu şi că a fost părăsită, cu multă durere s-a rugat la Dumnezeu, promiţându-I că, de va naşte fiu sau fiică, îi va închina Lui pruncul cu toată inima.

Aflaţi în durere, cei doi părinţi au primit veste prin arhanghelul Gavriil că rugăciunea lor nu a fost trecută cu vederea şi că Dumnezeu le va trimite binecuvântarea Sa, iar pruncul se va umple de Duh Sfânt din pântecele mamei sale şi că va fi un “vas ales lui Dumnezeu”. (Luca 1, 4-23)

Fecioara care L-a născut pe Mântuitorul Hristos, Maica Domnului, Împărăteasa tuturor sfinţilor, mijlocitoarea către Dumnezeu a tuturor oamenilor, sprijinitoarea celor păcătoşi, cea pe care Biserica o numeşte “mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”, a fost concepută şi născută în chip firesc şi a intrat în lume purtând, asemenea tuturor celorlalţi oameni, povara păcatului strămoşesc.

Prin virtuţile şi sfinţenia vieţii ei, a biruit însă orice ispită, orice păcat, agonisind har şi rămânând fără pată, “fără prihană”, “preacurată”. Ca urmare a acestei biruinţe, Dumnezeu a ales-o şi s-a adresat ei pentru ca Mântuitorul lumii, Fiul lui Dumnezeu să se poată întrupa din ea.

Potrivit tradiţiei, când Maria a împlinit trei ani, sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o la templu, unde avea să rămână până la vârsta de 15 ani (vol. “Predici la praznice împărăteşti şi la sfinţii de peste an”, arhim. Ilie Cleopa, 1996).