Confidenţialitate


Narcotraficantul El Chapo, condamnat la închisoare pe viaţă


Narcotraficantul El Chapo, condamnat la închisoare pe viaţă

O instanţă federală din districtul newyorkez Brooklyn l-a condamnat, miercuri, pe liderul cartelului criminal mexican Sinaloa, Joaquin Guzman, cunoscut ca El Chapo, la închisoare pe viaţă, pentru trafic de droguri şi mai multe conspiraţii în vederea comiterii unor crime, relatează Agerpres, citând Reuters.

În vârstă de 62 de ani, narcotraficantul fusese declarat vinovat în februarie, după un proces cu juraţi care a durat 11 săptămâni.

Mai mulţi foşti asociaţi ai inculpatului au încheiat acorduri de cooperare cu procurorii, după care au depus mărturii fără precedent despre modul de operare al organizaţiei criminale respective.

La audierea de miercuri pentru stabilirea pedepsei, El Chapo a declarat instanţei, prin intermediul unui translator, că detenţia sa în Statele Unite este “o tortură psihologică, emoţională şi mintală, 24 de ore pe zi” şi că SUA “nu sunt mai bune decât orice altă ţară coruptă”.

Sentinţa pronunţată de judecătorul districtual Brian Cogan era obligatorie conform legii.

La pedeapsă s-a adăugat confiscarea a 12,6 miliarde de dolari, au anunţat procurorii, care au susţinut că suma reprezintă valoarea drogurilor vândute.

Revista Forbes l-a inclus, la un moment dat, pe Guzman printre cei mai bogaţi oameni din lume.

Cartelul de narcotraficanţi Sinaloa – numele unui stat din federaţia mexicană – este cunoscut ca unul din cele mai mari şi mai violente din Mexic. Ca şef, Guzman a fost considerat vinovat de introducerea în Statele Unite a unor cantităţi de ordinul tonelor de cocaină, heroină şi marijuana, cu flote de avioane şi ambarcaţiuni. El şi-a construit reputaţia de traficant în deceniul 1980, săpând tuneluri pe sub frontiera dintre Mexic şi SUA. În anii 1990 şi 2000, şi-a consolidat puterea după războaie sângeroase cu rivalii şi a ajuns până la urmă la conducerea cartelului. Sistemul criptat de comunicaţii al traficanţilor utiliza servere secrete aflate în Canada.

El Chapo este deţinut în prezent în Centrul Corecţional Manhattan din New York, o închisoare cu aspect de fortăreaţă. Luna trecută, judecătorul Cogan i-a respins mexicanului cererea de timp suplimentar pentru exerciţii fizice pe acoperiş, după ce procurorii au argumentat că există riscul unei evadări.

Înainte de a fi arestat ultima oară în 2016, Guzman a evadat de două ori din închisori de maximă securitate din Mexic. În ianuarie 2017, el a fost extrădat în SUA, pentru a fi judecat; a fost primul lider criminal mexican care a preferat un proces în locul unei recunoaşteri a vinovăţiei, care i-ar fi putut aduce o pedeapsă mai mică.

În ciuda căderii lui El Chapo, Sinaloa a fost anul trecut cel mai mare distribuitor de droguri în SUA dintre toate cartelurile mexicane, potrivit DEA (U.S. Drug Enforcement Administration, serviciul american antidrog).


Ultimele stiri
Arad: Captură de peste șase milioane de țigarete de contrabandă. Marfa, în valoare de peste un milion de…

Noi amenințări cu bombă în Franța și Italia. Traficul feroviar din gara Calais a fost dat peste cap…

Salariile au crescut cu 5% într-un an, dar puterea de cumpărare a scăzut cu 1,5% | AUDIO

Neamț: Suspiciune de intoxicare cu spray la un liceu din județ. 22 de elevi de clasa a VI-a…

Călin Georgescu, trimis în judecată în dosarul în care este acuzat că ar fi înşelat un om de…

Nadia Comăneci împlinește 65 de ani. România marchează în 2026 jumătate de secol de la momentul istoric de…

Percheziții DIICOT la Oil Terminal și Vama Constanța într-un dosar de fraudă cu petrol. Prejudiciu de peste 25…

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială: România ar putea rămâne cu 15 județe, în loc de 41 | AUDIO

Patru români, suspectați că au fraudat platforma fiscală din Marea Britanie. Prejudiciul depășește 1,7 milioane de lire |…

Pedepse mai mari pentru cei care agresează profesorii. Un proiect de lege USR prevede majorarea sancțiunilor cu 25%…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează