Confidenţialitate


Myanmar: Poliţia ucide alți doi protestatari


Myanmar: Poliţia ucide alți doi protestatari

Poliţia statului asiatic Myanmar a deschis focul, duminică, asupra protestatarilor care contestă puciul din 1 februarie şi a ucis cel puţin doi oameni, potriviti Reuters.

Represiunea violentă a demonstraţiilor continuă de două zile, iar bilanţul deceselor a ajuns la cel puţin cinci.

Manifestații au fost la Yangon, Mandalay, Lashio și Dawei.

Violențele au creat haos în statul din sud-estul Asiei după ce armata a răsturnat de la putere guvernul condus de Aung San Suu Kyi.

Puciştii au arestat mai mulţi oficiali şi au pus capăt tranziţiei democratice după 50 de ani de regim militar, sub pretextul fraudelor la alegerile din noiembrie 2020.

Mai multe state occidentale au condamnat lovitura de stat şi represiunea ce a urmat acesteia.

Săptămâna trecută, generalul Min Aung Hlaing, şeful juntei care a preluat puterea în Myanmar, a susţinut că autorităţile folosesc un minimum de forţă necesar ca reacţie la proteste.


Ultimele stiri
Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…

Premieră în Biserica Ortodoxă Română: primul preot de origine chineză va sluji la Cluj-Napoca | AUDIO

AUR contestă decizia Primăriei Capitalei de a nu aviza mitingul de susținere a lui Călin Georgescu | AUDIO

Președinta Comisiei Europene anunță la București sprijin financiar suplimentar pentru întărirea securității la Marea Neagră | VIDEO

PSD pregătește o reformă administrativ-teritorială mai amplă. Comasarea comunelor cu până la 3.000 de locuitori și reorganizarea orașelor…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează