Dacă ieri am vorbit la Jurnal de Bord despre Muzeul Turtei Dulci din Torun, Polonia, astăzi, destinația este la fel de dulce: mergem la Muzeul omului de turtă dulce, undeva aproape de granița dintre Franța și Germania, mai exact, la Gertrwiller. Ghid la muzeu este chiar un om din turtă dulce.
Ghidul om de turtă dulce este, desigur, un om costumat în turtă dulce. Dar turta dulce se face într-o grămadă de forme. De la inimioare, căsuțe, Moși Crăciuni până la … omul de turtă dulce. Și pentru că în jurul omului de turtă dulce s-au creat o grămadă povești, s-a creat și un muzeu care se cheamă, mai exact: Muzeul artei populare alsaciene și al omului de turtă dulce.
Muzeul e în așa fel făcut încât poți să vezi unde doarme omul de turtă dulce, unde mănâncă el … și poți să vezi o bucătărie și un dormitor ca pentru păpuși. Dar, ca și la Muzeul turtei dulci din Torun, Polonia, despre care am vorbit ieri, poți să vezi și cum se făcea și cum se face turta dulce.
Muzeul este în estul Franței, într-o regiune vestită și pentru vinurile care se fac acolo, foarte aproape de Strasbourg, așa că dacă ajungeți în zonă, Ghertrwiller nu e departe, la maxim o jumătate de oră cu mașina. Practic, este o comună, cu puțin sub o mie de locuitori.
Din secolul al XVI-lea locuitorii au făcut încontinuu turtă dulce vestită în toată regiunea. Imaginea acestei localități este, de-altfel, ceea ce se numește Casa de turtă dulce.
Însă, care este povestea omului de turtă dulce?! Pe scurt, e cam așa: niște femei făceau turte dulci pentru Crăciun, pentru copiii din sat. Fiecare făcea ce formă vroia. Numai că printre ele era una care nu avea copii și a făcut un omuleț cu turtă dulce. Și l-a făcut cu atâta dragoste încât … și aici povestea seamănă cu cea a lui Pinochio.
Omulețul prinde viață și face o grămadă de năzbâtii. Dar cred că povestea duce mai degrabă cu gândul la miracolele de Crăciun.
Poate nu întâmplător, în anumite țări, copiii pun la fereastră, în noaptea de ajun, un pahar cu lapte și o bucată de turtă dulce.
