Confidenţialitate


Muncitorii rusi vor defila de 1 Mai in Piata Rosie din Moscova


Întâi Mai este Ziua Internaţională a Muncii, o zi liberă în Rusia. Cu această ocazie, sindicatele ruseşti defilează în majoritatea oraşelor din ţară.

Anul acesta, pentru prima dată după 1991, muncitorii vor manifesta în Piața Roșie, la doi paşi de Kremlin. Este o revenire simbolică în acest loc, unde în vremea URSS se organizau defilări militare şi civile de amploare în faţa liderilor sovietici.

Referindu-se la acțiunile militare din estul Ucrainei, preşedintele partidului rus ‘Uniunea Muncii’, Aleksandr Şerşukov, a precizat că ‘manifestaţia din acest an va fi şi anti-fascistă’.

La rândul său, preşedintele Federaţiei Sindicatelor de la Moscova, Serghei Cernov, a declarat: ‘Crimeea a revenit în Rusia, iar sindicatele se întorc în Piaţa Roşie!’. El a adăugat că i-a trimis o invitaţie preşedintelui rus Vladimir Putin, dar că nu a primit un răspuns, pentru moment.

Peste două milioane de participanţi sunt aşteptaţi în întreaga Rusie să participe la manifestaţiile de 1 Mai.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează