Confidenţialitate


MS: Dulapul cu medicamente de la Spitalul Pantelimon este descuiat


MS: Dulapul cu medicamente de la Spitalul Pantelimon este descuiat

La Spitalul Pantelimon, din Capitala, este in plina desfasurare ancheta declansata dupa ce în presă au fost publicate înregistrări din care reieşea că pacienţii erau trataţi discriminatoriu. Astfel, sefa terapiei intensive, medicul Laura Constantinescu, a fost suspendata pentru ca le-a cerut subalternilor sa le dea medicamente doar bolnavilor tineri, care au sanse.

Medicul care a înregistrat şeful de secţie afirma ca in aceasta dimineata dulapul cu medicamente de la Terapie Intensivă era în continuare sub lacăt.
Directorul medical al Spitalului, Cristina Gladys, afirma ca in 2-3 zile vor fi facute publice rezultatele anchetei.

La Spitalul Pantelimon din Capitala au ajuns astazi si reprezentanti ai Ministerului Sanatatii. Purtatorul de cuvant al institutiei, Laurentiu Colintineanu, afirma ca la sosirea lor, dulapul era descuiat. In plus, acesta a afirmat ca modalitatea de predare a cheii de la dulapul în care sunt ţinute medicamentele foarte scumpe, aferente programului ATI, pare să fi fost problema la Spitalul Pantelimon, iar procedura de predare a cheii şi a gestiunii se modifică, astfel încât aceasta să nu mai fie atribuţia şefului ATI, ci să se predea de la medic de gardă la medicul de gardă care intră în tură.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează