Confidenţialitate


Motreanu, PNL: O confruntare Iohannis – Dăncilă nu își are locul în această campanie | AUDIO


Motreanu, PNL:  O confruntare Iohannis – Dăncilă nu își are locul în această campanie | AUDIO

Șeful de campanie al PNL a declarat, luni, că o confruntare între Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, înaintea turului al doilea de sccrutin prezidențial, nu își are locul.

Dan Motreanu a precizat că democrația înseamnă în primul rând întâlnirea cu cetățeanul, iar candidatul PNL va merge prin țară, notează Mediafax.

„Rezultate foarte bune și unde mai avem de muncit. Am făcut o analiză privind strategia de campanie pentru următoarele două săptămâni. Pentru noi este foarte clar că nu trebuie să aibă loc dezbateri în turul al doilea, pentru că din punctul nostru de vedere, democrația înseamnă în primul rând întâlnirea cu cetățeanul. Mergem pe întâlniri cu cetățenii. Din momentul când va începe campania vom avea întâlniri cu organizațiile și cetățenii. Vom face și mitinguri. Nu cred că vom avea mitinguri în București. Preferăm mai degrabă mitinguri în județele țării”, a afirmat Dan Motreanu, la finalul întâlnirii liberalilor cu Klaus Iohannis, luni seara la sediul PNL.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Întrebat dacă șeful statului Klaus Iohannis se teme de o confruntare cu Viorica Dăncilă, șeful de campanie al PNL a spus „nicidecum”.

„Cei doi candidați sunt binecunoscuți, activitatea lor politică e cunoscută și cred că o confruntare nu își are locul în această campanie pentru că n uaduce nimic în plus. Cred că cetățenii cunoscut foarte bine punctele de vedere ale celor doi candidați, iar o confruntare nu ar aduce nimic în plus”, a conchis Motreanu.

Înainte de a participa la întâlnirea cu liberalii, Klaus Iohannis a declarat, întrebat luni cum răspunde scrisorii și invitației la o dezbatere electorală transmisă de Viorica Dăncilă, că se va concentra pe întâlnirile cu alegătorii în campania pentru turul al doilea al prezidențialelor.

Campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor începe pe 15 noiembrie și se încheie pe 23 noiembrie, ora 7.00.

Universitatea din București și Europa FM le-au lansat o invitație publică candidaților aflați în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.

Universitatea din București, prin misiunea și obiectivele statuate în Carta sa, își propune să contribuie la dezvoltarea societății românești într-un stat de drept, liber și democratic. Fidelă misiunii sale de a contribui, prin dezbateri deschise, la o democrație autentică și la consolidarea spiritului critic și a implicării civice a membrilor societății noastre, Universitatea din București este deschisă să găzduiască dezbaterea între dna. Viorica Dăncilă și dl. Klaus Iohannis. Universitatea se manifestă astfel ca un catalizator al creației științifice și culturale, al dezbaterii publice și al acțiunii sociale.

La rândul său, postul de radio Europa FM, prin jurnaliștii și moderatorii săi, vor contribui substanțial la asigurarea unui cadru neutru și obiectiv al dezbaterilor, în măsură să genereze un spațiu de dialog despre proiectele de țară ale celor doi candidați.

Dezbaterea propusă celor doi ar urma să aibă loc vineri, 22 noiembrie 2019, începând cu ora 19.00, în Aula Magna a Facultății de Drept, Universitatea din București.

Cele doua instituții, Universitatea din București și Europa FM, rămân deschise dialogului asupra formatului dezbaterii propuse.


Ultimele stiri
Angajații din peste 1.300 de primării intră azi în grevă de avertisment față de reforma administrației locale. Între…

Resturi de dronă, găsite aseară pe o plajă din Mamaia. Echipaje specializate s-au deplasat la fața locului |…

Cele trei moțiuni simple depuse la Senat de AUR și de grupul Pace-Întâi România au fost respinse |…

Mihaela Nabăr, World Vision România, despre limitarea accesului copiilor la rețelele de socializare: „Cei care le folosesc nu…

Ministrul Culturii, despre programul pilot care stabilește norma de opt ore de muncă pentru actori: Vizează evidențierea orelor…

Reprezentanții Rezervației Delta Dunării și autoritățile locale au organizat o amplă acțiune de verificare în Grindul Dranov, după…

Guvernul de la Budapesta a permis funcționarea unei fabrici de baterii, deși se știe că a provocat intoxicații…

Începe procesul lui Călin Georgescu pentru propagandă legionară. Tribunalul București a respins contestația depusă de fostul candidat la…

Insula Capri va interzice accesul grupurilor de peste 40 de vizitatori pentru a reduce aglomerația. Și ghizii vor…

Academia Europa FM. Cine ne apără copiii într-o lume dominată de algoritmi? Invitați sunt Mihaela Nabăr, Vlad Zaha…