Confidenţialitate


Moțiunea împotriva ministrului Daea, respinsă


Moțiunea împotriva ministrului Daea, respinsă

Moţiunea simplă iniţiată de liberali împotriva ministrului Agriculturii a fost respinsă, miercuri, în plenul Camerei Deputaţilor.

S-au înregistrat 150 de voturi “împotrivă”, 93 de voturi “pentru” şi 20 de abţineri.

Moţiunea intitulată “După ciuma lui Caragea, România lovită de pesta lui Daea” a fost dezbătută în şedinţa de marţi, în prezenţa ministrului Agriculturii, Petre Daea.

Semnatarii moţiunii l-au acuzat pe ministru că este “incapabil” să se ridice la înălţimea funcţiei sale, gestionând dezastruos prevenţia, combaterea şi eradicarea pestei porcine africane în România.

Liberalii au afirmat că lipsa de acţiune şi viziune a ministrului Agriculturii a contribuit semnificativ la răspândirea fulgerătoare a epidemiei, fiind afectate la acest moment, la nivel naţional, 13 judeţe, iar numărul localităţilor depăşind 200.

Potrivit iniţiatorilor, nici până acum nu se cunoaşte cuantumul exact al despăgubirilor pentru pagubele cauzate de pesta porcină africană.

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a afirmat că ar fi o premieră mondială ca virusul pestei porcine să poată fi combătut printr-o moţiune simplă, menţionând că “nu a făcut Daea sau Guvernul Dăncilă acest virus într-un mojar şi l-a pregătit şi l-a instalat în ţară”.

Petre Daea a prezentat marţi, în plen, pe ecranul pe care se afişează numărul de voturi, o expunere pe zile, cu grafice şi acţiuni pe care ministerul, instituţiile statului le-au luat pentru a preveni, a combate şi a eradica pesta porcină.

El a spus că nici ţări precum Polonia, Letonia, Lituania, Estonia, Polonia, Rusia, Belarus, Georgia, Ucraina, Cehia, Ungaria, Bulgaria şi, mai curând, Belgia nu au fost în stare să facă faţă acestei boli.


Ultimele stiri
România în Direct. Ce l-ați întreba pe Nicușor Dan?

Noi negocieri de pace între Rusia și Ucraina, la Abu Dhabi. SUA spun că au identificat diferențele care…

Bulgaria: 11 morți după două accidente rutiere pe ambele sensuri ale unei autostrăzi din sud-estul țării. Un român,…

Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează