Confidenţialitate


Moțiunea împotriva ministrului Vela, adoptată de Senat | VIDEO


Moțiunea împotriva ministrului Vela, adoptată de Senat | VIDEO

Senatul a adoptat, cu 65 de voturi pentru, 25 contra și cinci abțineri, moțiunea simplă inițiată de opoziție împotriva ministrului Marcel Vela.

În document, semnatarii solicitau demisia șefului Internelor, susţinând că prin ordonanţele militare emise a fost luat „un lung şir de decizii contradictorii” şi au fost impuse o serie de interdicţii pe care, ulterior, le-a anulat.

Social-democraţii au mai acuzat că datele despre pandemie au fost „falsificate”.

”Acest grup (de Comunicare Strategică – n.r.), aflat sub autoritatea ministrului marcel Vela, falsifică în mod debiberat realitatea prin omisiunea unor informațiine esnțiale ”, se arată în moțiune.

Senatorii PSD apreciază că numele ministrului Marcel Vela este cvasi-sinomin cu „haosul” și că acesta a făcut din amenzi „o taxă mascată pe coronavirus”.

Potrivit acestora, structurile coordonate de Marcel Vela „nu au pregătit ţara pentru pandemie, pentru că au minimalizat riscul de pandemie în pofida avertizărilor OMS (…), nu s-au ocupat de achiziţionarea echipamentelor de protecţie pentru personalul medical şi nu au achiziţionat la timp teste şi aparatura de testare pentru noul coronavirus”.

O altă acuză adusă ministrului Marcel Vela şi cabinetului condus de Ludovic Orban a fost depunerea cu întârziere a proiectului de lege pentru reglementarea stării de alertă, „întârziere care a determinat trei zile de vid legislativ”.

Șeful MAI s-a apărat în fața acuzațiilor.

“Viaţa nu are preţ. Oamenii care trăiesc acum datorită acestor măsuri au meritat să facem noi orice efort şi orice investiţie”, a spus Marcel Vela.

“Virusul nu alege între stânga şi dreapta, între PNL şi PSD. Văd că vorbiţi de o ură… a mea, la adresa bătrânilor. Această ură reiese, însă, din textul moţiunii. (…) Trebuie să acoperim o prăpastie dintre noi şi să ne preocupe sănătatea românilor. Trebuie o discuţie dusă către găsirea soluţiilor”, a adăugat Vela.

“Deciziile au trebuit luate în fracţiuni de secundă, de ele depindea sănătatea românilor”, a explicat ministrul.

În opinia sa, acest război cu noul coronavirus a adus omenirea, inclusiv Organizaţia Mondială a Sănătăţii, într-un punct pentru care nu era pregătită.

“Dacă dumneavoastră nu respectaţi, ce pretenţie mai aveţi la cetăţeni să respecte regulile? (…) Domnule Şerban Nicolae, prin prisma faptului că aţi vorbit fără mască aţi arătat o lipsă de respect faţă de reguli, să nu zic faţă de cetăţeni”, a adăugat Marcel Vela.


Ultimele stiri
Un nou candidat în cursa pentru preşedinţia Franţei: judoka Teddy Riner. Sportivul are în palmares 5 medalii de…

Reacții politice după ce Ilie Bolojan a anunțat că liberalii care au contestat în instanţă deciziile Congresului vor…

Parlamentul se reuneşte în şedinţă comună pentru desemnarea noilor membri ai CA la SRTV şi SRR

Comisia Europeană vrea să combată practicile manipulative din mediul online. Între ele, tehnicile de design ce manipulează utilizatorii…

Mihaela Nabăr atrage atenția asupra bullyingului în școli: „Degeaba lucrăm cu copilul dacă nu intervenim asupra profesorului și…

Actorul Russell Brand, condamnat la zece ani și șase luni de închisoare pentru viol și agresiuni sexuale |…

Franța acuză Iranul că s-ar afla în spatele atacului cibernetic asupra frigiderelor din sute de supermarketuri

Tulcea: RO-Alert în estul județului, după detectarea unei drone în apropiere de Sulina. Două avioane F-16 au decolat…

Ilie Bolojan anunță construirea unui pol reformist. PNL începe negocierile pentru fuziunea cu Forța Dreptei | AUDIO

Anchetă la gigantul tehnologic Nvidia după suspiciuni de spionaj chinez. CEO-ul Jensen Huang, implicat direct în scandal |…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează