Confidenţialitate


Moțiunea împotriva ministrului Sănătății, la votul deputaților


Moțiunea împotriva ministrului Sănătății, la votul deputaților

Camera Deputaţilor supune votului, miercuri, moţiunea simplă intitulată ‘PSDragnea duce sănătatea în moarte clinică’.

Documentul, semnat de aleși ai PNL, USR şi PMP cere demisia ministrului de resort, considerat incapabil să gestioneze problemele din sistem.

La dezbaterile generale de luni, Sorina Pintea a respins acuzaţiile aduse, amintește Agerpres.

Ministrul a precizat că va continua actualizarea listei cu medicamente compensate şi gratuite, astfel încât să se ofere soluţii pacienţilor pentru care nu există metode de tratament satisfăcătoare, iar Guvernul va găsi soluţii pentru ca veniturile personalului din Sănătate să fie cel puţin la nivelul lunii februarie 2018.

“Trebuie să eficientizăm cheltuielile în sistem ca să putem dispune de mai multe fonduri, inclusiv pentru a putea creşte finanţarea asistenţei medicale primare”, a declarat Sorina Pintea.

În ajun, la capătul unor negocieri maraton organizate la sediul guvernului pe tema sporurilor, premierul și sindicaliștii din sistemul sanitar au căzut la pace. Acordul previne greva generală anunțată pentru 11 mai.

Cele două părţi au convenit modificarea legii salarizării, astfel încât să fie asigurate sporurile angajaţilor din sistem. Gărzile vor fi scoase de sub acel plafon care limitează cheltuielile unui spital.

Ministrul Muncii a admis că 7.000 de angajaţi din Sănătate au înregistrat scăderi de venituri. Jumătate dintre aceştia ar munci în doar două spitale, după cum a susţinut Lia Olguţa Vasilescu. De vină ar fi managerii, care au aplicat subiectiv legea salarizării.

Sindicaliştii au mai primit garanţia că vor fi acordate sume compensatorii pentru cei care au pierdut bani la salariu în aprilie. În dezbatere s-a aflat şi cazul de la Oradea, unde toţi cei 40 de medici de la Unitatea de Primiri Urgenţe şi SMURD după ce consiliul local a hotărât plafonarea sporurilor. Ministrul Muncii anticipa aseară că prefectul de Oradea va abroga decizia.

Noua lege a Sănătăţii va include coieficienţi de performanţă, a anunţat ministrul Sorina Pintea.


Ultimele stiri
Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO

Nicușor Dan: Au fost lucruri pe care nu le-am spus. Cred că e un moment în care, cu…

Președintele Nicușor Dan prezintă situația financiară a țării. De ce e important ca România să fie pozitiv evaluată…

Spania: Mecanicii de locomotivă intră în grevă după cele două accidente mortale din acest an. Sindicaliștii cer Guvernului…

București: Pompierii intervin pentru stingerea unui incendiu fără flacără izbucnit la un hotel de pe Știrbei Vodă

Încă 130 de kilometri de autostradă și drum expres ar putea fi deschiși până la finalul anului. Ce…



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează