Confidenţialitate


Monica Macovei refuză să se prezinte la audieri în fața Comisiei parlamentare privind SIPA


Monica Macovei refuză să se prezinte la  audieri în fața Comisiei parlamentare privind SIPA

Europarlamentarul Monica Macovei refuză să se prezinte la audieri in fața Comisiei parlamentare privind SIPA, serviciul secret al ministerului justiției.
Aceasta a transmis Comisiei că nu își dă “acordul de voință” de a fi audiată, și asta în baza Statutului Deputaților și Senatorilor (Legea nr. 96/2006)
Acesta stipulează că e necesar ca o persoană chemată la audieri să accepte invitația.

”Sigur, este posibil ca peste noapte să schimbe legea, însă în prezent acestea sunt prevederile legale” – menționează Monica Macovei.

Fostul ministru al justiției și totodată cea care a desființat SIPA remarcă faptul că ”actuala comisie nu e interesată să îi ancheteze pe cei care au decis înființarea serviciului secret militarizat și subordonat exclusiv ministrului Justiției ( Rodica Stănoiu-nn.), pe cei care l-au folosit și s-au bucurat de informații și nici pe cei care l-au transformat într-un mijloc de presiune și șantajare a magistraților”.

În același comunicat, Monica Macovei acuză PSD&ALDE că își continuă planul de distrugere a justiției independente prin decredibilizarea justiției, a procurorilor și judecătorilor care anchetează și judecă dosare cu politicieni, a celor care susțin anticorupția și respectarea legilor.

Cît privește informațiile despre SIPA, Monica Macovei precizează că : ”nu am primit nicio informație din arhiva DGPA/SIPA, nu am primit niciun dosar sau informare din arhiva DGPA/SIPA, nu am văzut și citit niciun dosar sau informare din arhiva DGPA/SIPA, nu am copiat niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA, nu am sustras niciun dosar din arhiva DGPA/SIPA, nu am copiat și distrus niciun hard-disk, nu am dat nimănui ordin să sustragă, să distrugă, să copieze vreun dosar din arhiva DGPA/SIPA sau hard-disk”.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu