Confidenţialitate


Moment de reculegere urmat de intonarea imnului “Deşteaptă-te, române”, în Piața Universității, la 29 de ani de la Revoluție


Moment de reculegere urmat de intonarea imnului “Deşteaptă-te, române”, în Piața Universității, la 29 de ani de la Revoluție

Sâmbătă seara, în Bucureşti, câteva mii de persoane au ținut un moment de reculegere urmat de intonarea imnului “Deşteaptă-te, române”, în Piața Universității, la 29 de ani de la Revoluție.

În jurul orei 19:30, Mihai Șora și Oana Pellea au început să citească numele tuturor celor care și-au pierdut viața în zilele Revoluției din 1989.

Pagini cu numele, vârsta la data morţii, locul în care au fost ucişi şi ocupaţia au fost legate de gardul Muzeului Naţional de Artă (fostul Palat Regal).

22 decembrie 1989 este ziua în care regimul dictatorial condus de Nicolae Ceauşescu era înlăturat, conducerea țării fiind preluată de Frontul Salvării Naţionale, Ion Iliescu numărându-se printre iniţiatori.

Potrivit statisticilor oficiale, la Revoluţia din 1989, 1.142 de persoane şi-au pierdut viaţa, 3.138 au fost rănite, iar 760 de oameni au fost reţinuţi.


Ultimele stiri
ANM: Vreme caldă cu maxime ce vor ajunge la 25 de grade în Bucureşti, în următoarele zile

Diana Şoşoacă, trimisă în judecată – acuzată că a ameninţat doi poliţişti: ”Dacă nu oi pune eu bâta…

Senat: Moţiunea simplă iniţiată de AUR împotriva ministrului Finanţelor – dezbătută şi votată miercuri

Jurnalistul Ovidiu Vanghele nu va mai fi primit la conferințele de presă de la Cotroceni pe motiv că…

Reacții din rândul magistraților, după ce Nicușor Dan le-a cerut dovezi referitoare la abuzurile din justiție. Aceștia acuză…

Nicușor Dan, despre raportul privind anularea alegerilor: „În momentul în care o să îl avem, îmi doresc ca…

Negocierile privind pacea din Ucraina, fără un rezultat anunțat după prima zi. SUA vor ca Europa să participe…

Nicușor Dan explică de ce PNL și USR nu ar fi putut guverna fără un dialog cu PSD,…

Paul Aparaschivei, despre pierderea competitivității României: „Întreaga economie suferă”. România a pierdut 12 poziții în clasamentul global al…

Nicușor Dan: AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară | AUDIO



Europa FM
Ascultă Europa FM în aplicație
Radio live, podcasturi, știri și alerte importante.
Instalează