Confidenţialitate


CCR respinge ca inadmisibilă sesizarea şefului statului faţă de modificarea legii referendumului


CCR respinge ca inadmisibilă sesizarea şefului statului faţă de modificarea legii referendumului

Judecătorii Curţii Constituţionale au respins ca inadmisibilă, marţi, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis faţă de modificările aduse legii privind organizarea referendumului, au precizat surse din cadrul instituţiei pentru Agerpres.

La data de 18 mai, şeful statului a trimis CCR o sesizare de neconstituţionalitate asupra Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, care are ca obiect modificarea unor prevederi referitoare la referendumul necesar a fi organizat în cadrul procedurii de revizuire a Constituţiei.

“Deşi a mai făcut obiectul controlului de constituţionalitate, la sesizarea parlamentarilor (…), considerăm că Legea pentru modificarea şi completarea Legii nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului cuprinde, în continuare, dispoziţii neconstituţionale. Astfel, prin conţinutul normativ, dispoziţii ale legii menţionate contravin prevederilor art. 1 alin. (5), art. 142 alin. (1), art. 146 lit. a), art. 147 alin. (2) şi alin. (4), art. 150 – art. 152 şi art. 156 din Constituţie”, se preciza în sesizarea şefului statului.

Potrivit sesizării, articolul 6 alineat (1) din legea criticată introduce în Legea 3/2000 un tip de norme ce nu fac obiectul acestui act normativ. “Legea nr. 3/2000 nu poate include – fără a depăşi obiectul ei de reglementare – în mod exhaustiv norme privitoare la iniţiativa şi procedura de revizuire a Legii fundamentale”, se spune în sesizare.

Totodată, se susţine că prevederile art. unic pct. 1 din lege sunt “neclare, lipsite de previzibilitate, întrucât (…) legiuitorul nu epuizează în conţinutul normativ toate aspectele referitoare la materia enunţată”.

Conform documentului, legea de revizuire, odată adoptată de Parlament, se transmite CCR, care are obligaţia să se pronunţe cu privire la constituţionalitatea acesteia.

“Legiuitorul consideră ca moment de referinţă numai data adoptării legii de revizuire de către Parlament, ignorând atât rolul Curţii Constituţionale de garant al supremaţiei Constituţiei, inclusiv în procedura de revizuire, cât şi momentul de la care deciziile acesteia produc efecte”, arată preşedintele în sesizare.

Potrivit noii forme a legii, şeful statului este eliminat din procedura de stabilire a datei unui referendum.


Ultimele stiri
Turcia – România 1-0 | Tricolorii ratează calificarea la Campionatul Mondial

Guvernul anunță primele rezultate ale procesului de debirocratizare. Cele mai multe sesizări ale cetățenilor vizează actele de identitate…

Președintele Nicușor Dan va promulga legea bugetului pe anul în curs după ce va primi motivarea Curții Constituționale…

Turcia – România, baraj pentru Campionatul Mondial 2026. Ferdi Kadioglu a deschis scorul pentru gazde

Europarlamentarul Claudiu Târziu, despre viitorul lui Simion la conducerea AUR: Depinde cât va permite sistemul. Nu mai dă…

Economistul Adrian Negrescu, despre ordonanța de urgență privind carburanții: „Nu va genera ieftiniri la pompă, să nu ne…

Criză energetică în Republica Moldova: De mâine, nu va mai putea fi asigurat consumul de curent între orele…

Delfinii din Marea Neagră, afectați de poluarea chimică și acustică cauzată de atacurile Rusiei împotriva Ucrainei | AUDIO

Emoții tot mai puternice la Istanbul. Sute de tricolori au petrecut în centrul orașului, zona Taksim, așteptând meciul…

Piața Victoriei. Se topește AUR? Ce viitor mai are George Simion? Răspunde eurodeputatul Claudiu Târziu